27 de milioane de euro și un “producător de speranță”. Supercom a reușit să proceseze în cinci ani peste jumătate de milion de tone de deșeuri în Hunedoara

27 de milioane de euro și un “producător de speranță. Supercom a reușit să proceseze în cinci ani peste jumătate de milion de tone de deșeuri în Hunedoara

București, 20 mai, 2022 – După o investiție de 27 de milioane de euro, centrul de management integrat al deșeurilor (CMID) de la Bârceda Mare, inaugurat în 2017, a ajuns azi unul dintre cele mai mari din România. Administrat de operatorul Supercom, CMID Bârcea Mare a procesat până acum peste jumătate de milion de tone de deșeuri.

“Deși funcționează de mai bine de 5 ani, în contextul unei activități intense, vreau să remarc modul cu totul excepțional în care operatorul, SC Supercom SA, administrează acest centru”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, în fața unui grup de studenți ai Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca, aflați azi, 20 mai, în vizită la deponeul ecologic.

“Dincolo de procedeele tehnologice, cifre, cantități și statistici, acest centru este, de fapt, producător de speranță. Viitorul nostru, al județului Hunedoara, dar al întregii omeniri, depinde de modul în care ne comportăm astăzi față de mediul în care trăim”, a mai adăugat liderul local.

Cu fiecare ocazie, reprezentanții Supercom țin să reamintească țintele stabilite de Uniunea Europeană în privința nivelului de colectare selectivă. România are obligația de a atinge acești indicatori, altfel riscă sancțiuni financiare consistente. “Este nevoie și de noi, de bună seamă și, de peste 20 de ani, serviciile performante oferite de Supercom sunt apreciate. Dar la fel de mult, este nevoie și educarea tinerelor generații astfel încât, tot mai conștiente de riscurile climatice, să dezvolte deprinderi sănătoase în ceea ce privește nu doar micro-administrarea deșeurilor – colectând selectiv și reciclând -, ci totodată să încerce să genereze mai puține deșeuri”, a declarat și Ilie Ciuclea, fondator și președintele Supercom.

De amintit că la începutul anului, pe 28 februarie, Supercom a semnat cu CJ Cluj și contractul de administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din Cluj (aproximativ 80 de milioane de euro).

 

###

DESPRE SUPERCOM

  • Unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România, Supercom este o companie cu capital 100% românesc, fondată în 1990 de Ionel Ciuclea. Compania oferă servicii de salubrizare, colectare, depozitare și valorificare a deșeurilor, deszăpezire, reciclare etc
  • În cele trei decenii de activitate, compania a avut colaborări pe termen lung cu administrațiile locale, atât cele din București, cât și din Ilfov, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Ialomița.
  • Asigură un mediu curat unui număr de peste 1,5 milioane de locuitori, companii și instituții publice prin cele 31 de puncte de lucru pe care le deține în toată țara
  • În contextul pandemiei cu coronavirus, compania a fost recompensată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București cu o plachetă de excelență pentru activitatea sa.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`