În Oklahoma se interzice avortul: „Nu poate exista nimic mai nobil sau mai important decât apărarea vieții nevinovate, nenăscute”

În Oklahoma se interzice avortul: „Nu poate exista nimic mai nobil sau mai important decât apărarea vieții nevinovate, nenăscute”
Foto: Inquamphotos / Adriana Neagoe

Autoritățile din Oklahoma au adoptat un proiect de lege prin care sancționează întreruperea de sarcină încă din momentul fertilizării, un obiectiv pentru care organizațiile antiavort au luptat timp de zeci de ani, scrie New York Times.

Proiectul de lege a fost adoptat joi și interzice aproape toate întreruperile de sarcină, începând de la fertilizare – cea mai strictă lege din țară în materie de avort. Excepție reprezintă cazurile de viol și incest, dacă au fost raportate cazurile la poliție, precum și în scopul salvării vieții mamei.

Legea permite persoanelor private să dea în judecată furnizorii de avorturi și pe oricine care „ajută sau instigă” la un avort. Despăgubirea prevăzută constituie cel puțin 10.000 de dolari, precum și daune compensatorii pentru „suferință emoțională”.

Legea va intra în vigoare imediat ce va fi avizată de guvernatorul Kevin Stitt, un republican care a promis să facă din Oklahoma statul cu cea mai dură legislație antiavort din țară.

„Nu poate exista nimic mai nobil sau mai important decât apărarea vieții nevinovate, nenăscute”, a declarat joi republicanul Jim Olsen, membru al Camerei Reprezentanților pentru Oklahoma.

Ideea implimentării acestei legi vine de la exemplul Texas-ului, care a interzis avortul după aproximativ șase săptămâni de sarcină și care s-a bazat de asemenea pe folosirea legii civile în loc de cea penală, pentru a ocoli contestațiile în instanță.

Democrații se opun: „Înțelegeți ce este incestul, nu-i așa?”

Democrații, depășiți numeric în legislativ, a cerut republicanilor să nu adopte legea.

„La prima vedere, o lege ca asta spune că vom interzice avortul în statul nostru”, a spus democrata Trish Ranson, care a votat împotriva proiectului. „Maniera în care o face este punitivă, speculativă și scoate tot ce e mai rău din noi”, a avertizat ea.

Opozanții avortului se bazează pe aplicarea legii civile pentru a-și atinge obiectivele. Chiar dacă furnizorii de avort sau de pastile pentru avort nu sunt dați în judecată de fiecare dată, simpla amenințare este suficientă pentru a-i determina să își întrerupă activitatea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`