Tatăl premierului britanic Boris Johnson a obţinut cetăţenia franceză: „Voi fi întotdeauna european”

Tatăl premierului britanic Boris Johnson a obţinut cetăţenia franceză: „Voi fi întotdeauna european”
Tatăl premierului britanic Boris Johnson a obţinut cetăţenia franceză: „Voi fi întotdeauna european”. Sursa Foto: Hepta/ Stefan Rousseau/PA Wire

Tatăl premierului britanic Boris Johnson a obţinut cetăţenia franceză, informează AFP.

Stanley Johnson a explicat motivul cererii de naturalizare prin faptul că vrea să păstreze o „legătură” cu Uniunea Europeană, chiar dacă Marea Britanie a ieşit din UE.

Stanley Johnson și-a luat cetățenie franceză

În 2016, Stanley Johnson a fost un opozant al Brexitului, însă anul următor și-a schimbat percepția. Tatăl premierului britanic în vârstă de 81 de ani, a solicitat cetăţenia franceză la Consulatul General al Franţei de la Londra pe 18 noiembrie 2021, potrivit sursei citate.

„Ţinând cont de elementele din dosar şi în absenţa unei decizii de refuz a ministrului justiţiei, Stanley Johnson a obţinut cetăţenia franceză pe 18 mai 2022, la expirarea termenelor prevăzute de Codul Civil”, a anunţat joi Ministerul Justiţiei francez.

„Această declaraţie are efect doar în cazul lui Stanley Johnson şi nu se extinde asupra descendenţilor săi”, a mai precizat instituția.

Consulul Franţei la Londra îi va înmâna „personal” lui Stanley Johnson certificatul său de cetăţenie.

Voi fi întotdeauna european, aceasta este sigur”, a declarat Stanley Johnson în decembrie 2020.

Stanley Johnson vrea să păstreze o „legătură” cu Uniunea Europeană

„Nu înseamnă că am vrut să devin francez. Dacă am înţeles bine, eu sunt francez. Mama mea este născută în Franţa, mama ei era în întregime franţuzoaică şi tatăl ei la fel. Prin urmare, pentru mine a însemnat să cer ceea ce am deja”, a susținut Stanley Johnson.

Persoanele franceze prin descendenţă nu mai beneficiază de această cetăţenie dacă familia lor a rămas instalată în străinătate timp de peste 50 de ani, fără a-şi exercita drepturile legate de cetăţenie, prevede legislaţia franceză.

Cu toate acestea, un alt articol al Codului Civil francez le permite acestor persoane să-şi recapete cetăţenia franceză printr-o simplă declaraţie, sub rezerva de a justifica „legături manifeste de ordin cultural, profesional, economic sau familial” cu Franţa sau de a fi luptat pentru ea. Tocmai în baza acestui articol Stanley Johnson a semnat o declaraţie de cetăţenie franceză, relatează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)