Dobânzile românilor la creditele în lei continuă să crească. ROBOR la 3 luni urcă din nou

Dobânzile românilor la creditele în lei continuă să crească. ROBOR la 3 luni urcă din nou
Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Naţională a României (BNR) a transmis că dobânzile la creditele în lei continuă să crească. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la 5,62%, de la 5,57% față de ziua precedentă. În urmă cu un an, indicele era 1,54%.

Dobânzile la creditele în lei continuă să crească

Indicele ROBOR la trei luni a ajuns vineri la 5,62%, în condițiile în care joi se situa la 5,57%, iar la începutul săptămânii era 5,52%. O valoare mai mare a fost înregistrată pe 6 martie 2013, când ROBOR la 3 luni era 5,63%.

La începutul anului, indicele era 2,78%, iar la începutul războiului din Ucraina era 3,27%. În urmă cu un an, pe 19 mai 2021, indicele ROBOR la trei luni era cotat la 1,54%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,87% pe an, de la 5,80% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,05% pe an de la 6,03% pe an, miercuri, potrivit Digi24.

BNR a majorat dobânda în 2022 a patra oară

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

De asemenea, săptămâna trecută Banca Națională a României a decis să majoreze dobânda de referință cu 0,75%, fiind cel mai mare avans într-o singură ședință din ultimii 14 ani.

Astfel, dobânda a urcat la 3,75%, în încercarea BNR de a ține sub control inflația. A fost a patra majorare a dobânzii în acest an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`