Rusia vrea să decupleze Ucraina de la centrala nucleară Zaporojie: „Avem multă experiență cu centralele nucleare”

Rusia vrea să decupleze Ucraina de la centrala nucleară Zaporojie: „Avem multă experiență cu centralele nucleare”
Rusia vrea să decupleze Ucraina de la centrala nucleară Zaporojie. Sursa: Hepta/ Sputnik / Sputnik

Rusia vrea să decupleze Ucraina de la centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă, cu excepția cazului în care Kievul plătește Moscovei pentru electricitatea produsă aici, a declarat vicepremierul Marat Kusnulin.

Această declarație se alătură celor ale altor oficiali ruși din ultimele săptămâni care sugerează că Rusia pregătește o ocupare pe termen lung sau chiar o anexare a zonelor din sudul Ucrainei pe care le controlează, a regiunii Herson și a unei părți semnificative din regiunea Zaporojie, potrivit Le Figaro.

Rusia decuplează Ucraina de la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Marat Kusnulin a adăugat că Rusia are „multă experiență” cu centralele nucleare, de aceea centrala nucleară Zaporijia va continua să funcționeze.

„Dacă sistemul energetic al Ucrainei este dispus să accepte și să plătească, atunci (centrala) poate funcționa pentru Ucraina. Dacă (Ucraina) nu acceptă, atunci (centrala) va funcționa pentru Rusia”, a declarat oficialul rus, în timpul unei vizite efectuate miercuri la centrala nucleară.

„Avem multă experiență cu centralele nucleare, avem companii în Rusia care au această experiență, nu există nicio îndoială că (centrala Zaporijia) va continua să funcționeze”, a spus el.

Forțele ruse au lansat două rachete deasupra centralei nucleare Zaporijie

În urmă cu trei săptămâni, Rusia a lansat două rachete deasupra centralei nucleare Zaporijie, punând în pericol siguranța acesteia și a populației.

„Rachete care zboară la altitudine joasă pun în pericol siguranţa centralei, iar lumea este în pericol”, a afirmat directorul companiei nucleare ucrainene Energoatom, Petro Kotin, pe contul de Telegram.

Centrala nucleară Zaporijie, cea mai mare din Europa, a fost cucerită de forţele ruse pe 4 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`