Premierul Fumio Kishida a declarat joi că Japonia își va dubla ajutorul pentru Ucraina la 600 de milioane de dolari, într-o acțiune coordonată cu Banca Mondială, ca sprijin pentru nevoile financiare ale Ucrainei care au fost afectate de invazia Rusiei, conform Reuters.
„Țara noastră este alături de Ucraina”, a declarat premierul Kishida. Acesta a specificat că Japonia va susține oferirea unui ajutor puternic Ucrainei, împreună cu alte națiuni, în cadrul summitului SUA-Japonia care va avea loc săptămâna viitoare, conform Mediafax.
Japonia este membră a Grupului celor șapte națiuni industrializate (G7). În luna aprilie a anunțat împrumuturi de 300 de milioane de dolari pentru Ucraina.
De asemenea, Japonia s-a alăturat altor țări G7 și aliați în sancționarea Rusiei pentru războiul provocat de armata rusă în Ucraina. Printre sancțiuni se numără și înghețarea activelor, respectiv interzicerea unor produse de export și import, inclusiv resurse energetice.
Guvernul japonez a introdus noi sancțiuni împotriva Federației Ruse. Pe lista de sancțiuni se aflau peste 130 de persoane și 70 de companii, informează Reuters.
Astfel, 133 de persoane au căzut sub sancțiunile japoneze, printre care premierul rus Mihail Mișustin, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse Rashid Nurgaliyev, liderii LDNR, precum și rude ale omului de afaceri Ghenadii Timchenko.
Guvernul japonez a introdus și o serie de restricții la export. Sancțiunile vor afecta companiile și organizațiile asociate cu sectorul rus de apărare, inclusiv Almaz-Antey și Tactical Missiles Corporation.
Prim-ministrul japonez Kishida Fumio a declarat, recent, că guvernul japonez va acorda Ucrainei un împrumut de 300 de milioane de dolari, precum și va trimite drone de recunoaștere, măști de gaz și alte echipamente de protecție în cazul unui atac cu arme chimice.
În luna martie, Japonia a trimis veste antiglonț în Ucraina, fiind pentru prima dată când țara trimite provizii de apărare în străinătate. Țara insulară şi-a respectat Constituţia pacifistă după Al Doilea Război Mondial.
Vestele antiglonț au fost trimise cu un avion al Forţelor de Autoapărare Japoniei care pleacă de la baza aeriană Komaki din prefectura Aichi.