Consilierul președintelui ucrainean, Aleksei Arestovich este de părere că autoritățile ruse au început să pregătească moral populația pentru cedarea peninsulei Crimeea.
Aleksei Arestovich a făcut referire la declarația recentă a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, având în vedere disputele teritoriale dintre cele două state.
„Peninsula va deveni din nou ucraineană”, a declarat Aleksei Arestovich, consilierul lui Volodimir Zelenski, subliniind, în timpul emisiunii Feygin Live, că narațiunile politice ale Rusiei s-au schimbat.
Arestovich a menționat că, până la declarația lui Dmitri Peskov despre pretențiile și disputele teritoriale, se vorbea „despre referendumul popular, care a decis reunificare seculară cu Rusia”. „Acum, însă, am aflat că e o dispută teritorială”, a explicat acesta.
Consilierul lui Volodimir Zelenski a susținut că purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu vorbește din capul lui.
„Schimbarea vocabularului politic înseamnă schimbarea poziționării politice. Ei au ales calea de a vinde viitorul acord de pace populației, în care Crimeea va fi un element de dispută teritorială”, a mai spus oficialul de la Kiev.
De asemenea, pe data de 16 mai, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că țara sa are cu Ucraina o dispută teritorială, ceea ce nu este valabil pentru Finlanda și Suedia, informează Libertatea.