Klaus Iohannis: Avem o creștere economică peste așteptări. Trebuie să mergem înainte, cu motoarele turate

Klaus Iohannis: Avem o creștere economică peste așteptări. Trebuie să mergem înainte, cu motoarele turate
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri în cadrul celei de a X-a ediţii a Romanian Business Leaders Summit, că este nevoie de investiţii pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare.

Este nevoie de investiţii pentru ca economia naţională să meargă înainte

„Pandemia de COVID-19, criza energetică şi, mai nou, războiul din vecinătatea ţării noastre au determinat şi o reevaluare a direcţiei şi viziunii de alocare a resurselor, de la un orizont pe termen scurt la perspective sustenabile pe termen mediu şi lung. Soluţia sustenabilă vizează mobilizarea masivă a investiţiilor din fonduri europene şi resurse naţionale. Astfel, provocarea esenţială constă în implementarea accelerată a investiţiilor, la standarde de calitate şi cu efecte de antrenare pe termen lung. Numai aşa putem simţi beneficiile unei politici pro-investiţii, deja asumată de Guvern prin prevederile bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii. Trebuie să investim pentru ca economia naţională să meargă înainte cu motoarele turate în cât mai multe sectoare, precum infrastructura, energia, agricultura şi industria.”, a afirmat şeful statului.

 Klaus Iohannis consideră că este încurajatoare creşterea economică de pe trimestrul I al anului, peste aşteptări în raport cu prognozele.

Președintele a mai adăugat că „Ştim însă că deficitele externe continuă să se adâncească, iar datoria publică va fi afectată de avansul semnificativ al dobânzilor. Totodată, dinamica ascendentă a inflaţiei, care s-a apropiat de 14%, necesită un management extrem de riguros şi prudent din partea autorităţilor de resort, în direcţia stabilităţii monetare şi a echilibrelor macroeconomice, absolut necesare. Doar printr-o abordare chibzuită şi echilibrată vom reuşi să atenuăm fragilităţile perioadei actuale, să protejăm categoriile sociale vulnerabile, dar să şi răspundem, în acelaşi timp, provocărilor viitorului în privinţa tranziţiei digitale şi tranziţiei verzi”.

„Uniunea este în situaţia de a accelera atingerea obiectivului Pactului Verde European”

De asemenea, Klaus Iohannis  a explicat că perioada prin care trecem se află încă sub semnul incertitudinii şi aduce noi provocări de ordin economic şi social, inclusiv la nivel european.

„Pe fondul crizei energetice resimţite de toate statele membre, Uniunea este în situaţia de a identifica soluţii de avarie şi de a accelera atingerea obiectivului Pactului Verde European. În ciuda politicii de susţinere a energiilor regenerabile şi de creştere a ponderii acestora în mixurile energetice ale statelor membre, situaţia actuală a confirmat perpetuarea în timp a unei dependenţe energetice critice faţă de Rusia. Trebuie să fim conştienţi că securitatea energetică şi atingerea ţintelor verzi nu reprezintă obiective fără sacrificii, ci schimbări şi costuri pe care merită să ni le asumăm. Este însă necesară armonizarea tranziţiei verzi cu obiectivele noastre din domeniul securităţii energetice, pentru valorificarea cât mai bună a resurselor strategice şi a competenţelor de care noi dispunem”, a afirmat şeful statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`