Moscova va interzice schimbul de luptători ucraineni de la Azostal cu prizonieri ruși: „Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri”

Moscova va interzice schimbul de luptători ucraineni de la Azostal cu prizonieri ruși: „Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri”
Moscova va interzice schimbul de luptători ucraineni de la Azostal cu prizonieri ruși. Captură Video: NEXTA / Twitter

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a susținut marți că luptătorii ucraineni de la combinatul Azovstal care s-au predat vor fi tratați „conform normelor internaționale”, adăugând că acest lucru este garantat de președintele Vladimir Putin.

În același timp, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a susținut într-o declarație că „aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi”, potrivit G4Media.

Rusia va interzice schimbul de luptători

Volodin a susținut o inițiativă în acest sens, cerând comisiilor de apărare şi securitate din Duma de Stat să pregătească un proiect de hotărâre în această privinţă pe care să-l voteze deputații la sfârșitul ședinței.

„Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei”, a scris el pe contul său Telegram.

Ministerul rus al Apărării a susținut că ar fi vorba despre aproximativ 265 de combatanţi ucraineni care s-au predat armatei ruse.

„În cursul ultimelor 24 de ore, 265 de combatanţi au depus armele şi au fost luaţi prizonieri, între care 51 grav răniţi”, a indicat ministerul într-un comunicat.

„Toţi cei care au nevoie de asistenţă medicală sunt îndreptaţi spre spitalul din Novoazovsk”, în teritoriul separatist prorus, însă nu s-a adus vorba despre niciun schimb de prizonieri.

Peskov: Luptătorii ucraineni de la combinatul Azovstal vor fi tratați „conform normelor internaționale”

Întrebat despre felul în care vor fi tratați luptătorii ucraineni de la combinatul Azovstal, Peskov nu a spus dacă vor fi considerați prizonieri de război sau criminali de război.

„Voi aminti declaraţia lui (Vladimir) Putin, ei vor fi trataţi în conformitate cu dreptul internaţional”, a spus Dmitri Peskov.

Deși Moscova a spus că acești combatanți nu vor face „obiectul unui schimb de prizonieri”, viceministrul ucrainean al apărării Ganna Maliar afirmase luni că aceștia vor fi repatriați în viitor, „în cadrul unei proceduri de schimb”.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat necesitatea repatrierii luptătorilor ucraineni: „Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă. Acesta este principiul nostru”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor
19:53 - De ce s-a îngrășat chef Sorin Bontea în ultima vreme: „Mi-e foame de aș mânca și pietre”
19:24 - Bărbat de 73 de ani, dat dispărut în Capitală. Ultima oară a fost văzut în zona Pantelimon
19:13 - MAE: Se confirmă cetăţenia română a unei persoane reţinute în aşa-zisa republică Abhazia. Reprezentanţii ministerului continuă demersurile pentru a acorda asistenţa consulară
18:41 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 decembrie: Majoritatea Balanțelor sunt la o răscruce în ce privește investițiile, gestionarea zonei financiare (VIDEO)
18:17 - Ministerul Culturii: Mircea Diaconu lasă în urma lui o moștenire artistică impresionantă. Rămâne un simbol al talentului și al pasiunii pentru artă
17:58 - SRI vrea să se odihnească după ce a pierdut războiul hibrid: Își renovează hotelul din Călimănești-Căciulata. Valoarea investiției e de zeci de milioane de lei
17:27 - Un primar din Prahova a fost pus sub control judiciar într-un dosar deschis după moartea unui adolescent
16:54 - USR cere publicarea execuției bugetare: „De ce? Ca să știm pe ce s-au cheltuit banii noștri și ca să luăm decizii corecte pentru 2025. Fără cifre clare, nu putem repara nimic”
16:30 - Tiberiu Boşutar, deputat-ales AUR, e cercetat sub control judiciar, după ce a instigat la aruncarea în aer a sediilor unor instituții