Pe 7 iunie, Ianna Novac va reuni trupa A.S.I.A. în cadrul unui concert aniversar. Artista va sărbători 20 de ani de activitate muzicală și va cânta pe aceeași scenă împreună cu Sorana, Anka și Alina, care au acceptat invitația acesteia.
Concertul va avea loc la Sala Palatului și va dura aproximativ două ore. Alături de aceasta se va afla și Eugen Doga, despre care a artista a spus că este „cel mai mare compozitor român în viață”.
Ianna Novac a mărturisit că și-a dorit ca la concertul aniversar să le aibă alături pe celelalte membre ale trupei A.S.I.A. cu care a rămas prietenă.
„Pe 7 iunie la Sala Palatului voi sărbători 20 de ani de activitate artistică alături de Orchestra Metropolitană și Corul Acustic dirijat de Daniel Jinga și de invitații mei de seamă: Eugen Doga și trupa A.S.I.A. Va fi un spectacol special care va ține două ore. Eu am făcut parte din trupa A.S.I.A. și mi se părea normal ca la concertul meu aniversar să fie alături de mine, iar Eugen Doga este o personalitate și, cum îmi permit eu să spun, este cel mai mare compozitor român în viață.
Eu am cântat și cânt piesele dumnealui peste tot în lume, pe cele mai importante scene, și mi-am dorit enorm să fie alături de mine într-un moment atât de important. Pe această cale aș vrea să-i mulțumesc pentru onoarea de a-l avea lângă mine pe scenă. Nu, chiar acești artiști pe care mi i-am dorit au răspuns afirmativ și asta mă bucură tare”, a declarat Ianna pentru revista VIVA!.
Artista a mărturisit că niciuna dintre fostele ei colege de trupă nu și-a dorit reuniunea, însă au făcut o excepție pentru a o susține pe aceasta la cel mai important concert al carierei sale.
„Pentru mine faptul că au răspuns afirmativ invitației mele înseamnă și mai mult, fiindcă nici una nu își mai dorea reuniunea, dar au fost atât de drăguțe să mă susțină și să fie lângă mine în cel mai important concert al carierei mele.
Așadar s-ar putea să aveți ocazia să vedeti trupa A.S.I.A pentru ultima oară pe scenă, așa că nu ratați concertul. Nu a fost deloc greu. Sunt niste fete speciale absolut toate colegele mele (Sorana, Anka, Alina)a trebuit doar să ne potrivim ca date fiindcă fiecare are o viată artistică plină de evenimente”, a adăugat aceasta.