Alina Gorghiu susține că este filată: Am observat și in dimineata asta filajul mașinilor particulare care mă însoțesc de câteva luni în trafic

Alina Gorghiu susține că este filată: Am observat și in dimineata asta filajul mașinilor particulare care mă însoțesc de câteva luni în trafic

Copreședintele PNL Alina Gorghiu susține că este ținta unor acțiuni de intimidare și a unor calomnii, lucru pe care l-a anticipat în momentul în care și-a asumat această funcție. Ea a făcut referire la declarațiile adversarilor politici în care a fost comparată cu Elena Ceaușescu sau cu Elena Udrea, dar și la recentele afirmații ale lui Tăriceanu, care a comparat-o cu Ana Pauker. Totuși, a scris ea, nu se va lăsa intimidată de acțiunile și afirmațiile care o vizează.

Gorghiu susține că este filată de mai multe mașini particulare de mai multe luni și susține, ironic, faptul că, probabil, cineva vrea să o protejeze:  ”Am observat și in dimineata asta filajul mașinilor particulare care mă însoțesc de câteva luni în trafic, probabil că cineva dorește să mă protejeze”. Copreședintele PNL a mai scris că a primit informații conform cărora se instrumentează plângeri la Parchetul General și ANI. În plus, mai susține Gorghiu, ar exista și o echipă care cercetează tot ce a făcut în ultimii zece ani.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`