Florin Negruțiu: După marele ospăț, îmbuibații ăștia care au jefuit sistematic statul român vor acum liniște, odihnă, spor de stres și pensii speciale

Florin Negruțiu: După marele ospăț, îmbuibații ăștia care au jefuit sistematic statul român vor acum liniște, odihnă, spor de stres și pensii speciale

Parlamentarii sunt de părere că munca lor nu a fost și nu este răsplătită cum se cuvine de poporul care oricum îl plătește destul de bine să nu facă mai nimic. Drept urmare, și-au votat pensii speciale pentru a sta liniștiți și la bătrânețe.

Jurnalistul Florin Negruțiu scrie într-un articol pe Adevărul despre acest subiect și susține că după ce au jefuit sistematic statul român, acești îmbuibați vor acum liniște, odihnă, spor de stres și pensii speciale.

Orice om care-şi drămuieşte banii de la un salariu la celălalt sau de la o pensie la cealaltă a primit azi un scuipat gros între ochi de la „aleşii” lui. Cu un dispreţ suveran faţă de alegători, parlamentarii şi-au votat pensii speciale. În alte ţări, un asemenea act de sfidare ar fi scos oamenii în stradă. În România, vestea a fost primită cu un soi de resemnare. Acest sentiment de lehamite populară este cel care îi ţine în viaţă pe aceşti indivizi baricadaţi în Casa Poporului. Lehamitea nu-i sperie, furia străzii da”, scrie Florin Negruțiu.

Jurnalistul mai adaugă că orice companie cu 600 de angajați care vin la muncă luni și pleacă miercuri ar da faliment într-o săptămână.

Pensiile pentru parlamentari nu sunt însă adevărata aberaţie, chiar dacă însăşi ideea că funcţia de senator sau de deputat este „un job” pătit cu un salariu este greşită. Problema este misecuvenismul, boala de care suferă orice ales care a pierdut legătura cu alegătorii. Orice companie privată care ar avea aproape 600 de angajaţi care vin lunea la serviciu şi pleacă miercurea acasă ar da faliment într-o săptămână. Problema nu este că iau salariu şi acum îşi dau şi pensie, ci că iau bani fără să facă nimic. Majoritatea sunt nişte ploşniţe care cred despre sine că li se cuvine să fie alimentaţi de contribuabili doar pentru că există”, mai scrie acesta.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)