Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare. Decizia e definitivă

Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare. Decizia e definitivă
Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. Decizia aparține Curții de Apel Bucurști și e definitivă. În primă instanță, acesta luase 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Este vorba de dosarul în care Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Popa Bogdan Cornel, director în Primăria București, a primit 11 ani și 6 luni de închisoare, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Oprescu, a fost condamnat la 7 ani și 2 luni închisoare, iar Mircea Octavian Constantinescu, fost director al Direcţiei economice din Primăria Generală, a luat 6 ani și 10 luni, toate pedepsele cu executare.

Oprescu, ani grei de închisoare pentru corupție

Sorin Oprescu și-a aflat astfel condamnarea în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că, în septembrie 2015, a primit în locuința sa din Ciolpani 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar fi provenit din acte de corupţie.

Pe 13 mai 2019, el a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a cerut achitarea, cât și de prcurorii DNA, care au vrut o pedeapsă mai mare pentru fostul edil.

Sentința finală trebuia dată inițial în aprilie 2021, dar judecătoarele Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu nu s-au putut pune de acord, așa că a fost cooptat un al treilea magistrat, iar dezbaterile au fost luate de la zero.

Acuzațiile DNA împotriva lui Sorin Oprescu

Mai precis, DNA a acuzat că, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care voiau contracte din partea instituţiilor aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

„Iniţial, structura grupului era simplă şi perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituţiei publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influenţa necesară determinării câştigătorului unei proceduri de achiziţii publice, dar şi dreptul de a semna acordurile cadru şi contractele), conducători de societăţi private care doreau să execute lucrări, precum şi o sumă de apropiaţi ai liderului care să îl ajute, prin documente fictive şi societăţi fără activitate, să obţină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privaţi”, susţine DNA.

Ulterior, grupul infracțional a devenit tot mai mare, la fel și sumele de bani cerute, și, spun anchetatorii, conducerea a fost preluată chiar de Oprescu.

„În acelaşi context, în cursul anului 2014, inculpatul Sorin Oprescu a desemnat la conducerea Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului pe inculpaţii Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela şi Şupeală Florin, persoane obediente faţă de inculpatul Popa Bogdan Cornel, numit şi el la conducerea Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane şi a impus introducerea în grup a inculpatului Stanca Cristian”, menţionează DNA.

Conform procurorilor, Stanca a fost angajat şi promovat la ACCU la insistenţele primarului municipiului Bucureşti în vederea obţinerii unui control mai ridicat asupra deciziilor lui Popa.

Procurorii arată că Sorin Oprescu, folosindu-se de atribuţiile de primar al municipiului Bucureşti, a impus funcţionarilor din cadrul ACCU şi Direcţia de Resurse Umane din subordinea sa angajarea lui Cristian Stanca, aprobând personal crearea unui post de referent în cadrul instituţiei şi, ulterior, transformarea acestui post într-unul de inspector de specialitate, cu încălcarea prevederilor legale, în folosul aceluiaşi inculpat.

DNA mai susţine că, în perioada 2013 – 2014, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi în legătură cu încheierea a două acorduri cadru, a pretins şi primit sume totalizând 2.798.941 lei de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), prin intermediul unor persoane şi firme controlate de el prin inculpaţii Albu Romeo şi Bengalici Claudiu, respectiv controlate de Niţă Ion, susţinând că prin influenţa pe care o are asupra lui Sorin Oprescu şi Mircea-Octavian Constantinescu îi va determina să vireze cu prioritate sumele necesare către instituţia respectivă pentru a se putea achita lucrările executate de societatea martorilor denunţători şi să fie de acord cu executarea lucrărilor pentru beneficiarul CCPBPB, aflat în subordinea lui, de către societatea denunţătoare.

În perioada mai – august 2015, în acelaşi context, Bogdan Cornel Popa, în calitate de director al ACCU, împreună cu inculpatul Cristian Stanca, a pretins de la aceiaşi martori denunţători, prin intermediari, suma de 60.000 de euro, ca mită pentru Sorin Oprescu, mai susţin anchetatorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)