Autoritățile americane cer permisiunea Greciei de a trimite avioane de luptă în Creta

Autoritățile americane cer permisiunea Greciei de a trimite avioane de luptă în Creta
Foto: Pixabay.

Washingtonul a trimis o declarație oficială Greciei prin care cere permisiunea de a disloca aeronavele F-35 și F-15 pe teritoriul insulei Creta.

Atena pregătește deja un răspuns și, dacă cererea corespunzătoare va fi aprobată, Statele Unite vor putea folosi teritoriul bazei aeriene Souda, relatează publicația turcă Ulusal Kanal.

SUA investește în infrastructura Greciei

Nu se știe încă cu exactitate câte echipamente și personal vor fi trimise de Statele Unite pe insula.  Autoritățile americane au investit masiv în infrastructura Cretei, în ultimii ani. De asemenea, nu se știe cât timp vor rămâne acolo.

Potrivit sursei citate, Statele Unite solicită Greciei să trimită arme în Ucraina, în special, baterii S-300, unele sisteme de apărare aeriană și vehicule blindate BMP-1. La rândul său, Grecia a cerut să compenseze armele și să le trimită pe insule precum Lesvos, Chios și Rodos.

Grecii se întorc la Kiev

Ministrul grec de Externe Nikos Dendias a declarat, zilele trecute, că Grecia şi-a redeschis luni ambasada la Kiev „într-un gest extrem de simbolic” pentru a-i sprijini pe „ucrainenii şi comunitatea greacă” trăind în această ţară, innformează AFP.

Membrul Parlamentului Elen a menționat  că Atena „face totul pentru a contribui la soluţionarea crizei din Ucraina şi a crizei umanitare” şi „se angajează să participe activ la reconstrucţia ţării”.

„Într-un gest extrem de simbolic, drapelul grec flutură din nou astăzi la Kiev”, „ambasada Greciei redeschizându-şi porţile în capitala Ucrainei”, a adăugat Nikos Dendias la finalul unei întrevederi cu omoloaga sa kenyană, Raychelle Awour Omamo, aflată luni într-o vizită la Atena.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`