Iași: Cristian Adomniței scapă de arestul la domiciliu și va fi plasat sub control judiciar

Iași: Cristian Adomniței scapă de arestul la domiciliu și va fi plasat sub control judiciar
Foto: radioconstanta.ro

Magistrații Tribunalului Iași au decis vineri înlocuirea măsurii arestului preventiv la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul lui Cristian Adomniței.

Măsura poate fi atacată cu recurs, nefiind definitivă.

În ultimele 30 de zile, Adomniței s-a aflat în arest la domiciliudupă ce inițial a fost cercetat sub control judiciar, măsură pe care a contestat-o și el, cât și DNA.

Președintele suspendat al Consiliului Județean Iași este acuzat de procurori de favorizarea făptuitorului și fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului, scrie Agerpres.

În același dosar sunt anchetate de procurorii DNA Iași și Cristina Teodora Jinga, Carmen Irimescu, două angajate ale CJ Iași, și Letiția Popa.

Printre acuzații se află cea de abuz în serviciu, fals intelectual, instigare, complicitate la această infracțiune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`