Eveniment - 11 nov, 11:46
O copilă de nouă ani a fost internată de urgenţă la Spitalul de Copii „Marie Curie”, după ce s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Basarabia din Capitală.
Fata scrisese și un bilet de adio în care își explica decizia - tatăl ei o obligă să înveţe la matematică fără să-i explice.
Copila era singură acasă, iar din fericire, în timpul căderii, s-a agăţat de crengile unui copac din grădina blocului, după care a căzut pe pământ, scrie Mediafax.
După o primă evaluare, aceasta a suferit fracturi la mână, iar în prezent se află internată la Spitalul „Marie Curie”, unde i s-au făcut mai multe investigaţii medicale, pentru a se stabili ce traume a suferit în urma căderii de la înălţime.