Mama celor trei copii morți în incendiul de la Uricani va fi cercetată în libertate pentru omor calificat

Mama celor trei copii morți în incendiul de la Uricani va fi cercetată în libertate pentru omor calificat
Foto: puterea.ro

Mama celor trei copii morți într-un incendiu izbucnit într-un bloc din Uricani va fi cercetată în liberate, potrivit unei decizii date de magistrații Curţii de Apel Alba Iulia, care au menţinut decizia Tribunalului Hunedoara.

Pe 12 iunie, magistrații Tribunalului Hunedoara au respins propunerea de arestare preventivă pentru omor calificat, solicitată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Decizia este definitivă.

Potrivit cercetărilor, femeia a așezat o lumânare aprinsă pe spătarul unui colţar situat lângă patul în care dormeau cei trei copii, existând posibilitatea de răsturnare și incendiere a locuinței, lucru care s-a și întâmplat. De altfel, martorii au declarat că femeia închisese copiii în casă și mersese să își cumpere băutură, scrie Mediafax.

La intrarea în apartament, femeia a constatat amploarea focului, dar nu a sesizat vreo persoană pentru stingerea incendiului şi salvarea copiilor.

Vecinii femeii susţineau că aceasta a avut, în total, şase copii, din care doi – unul în vârstă de un an şi şase luni, iar altul de şapte luni – au fost omorâţi de primul soţ al acesteia, în 2003. Bărbatul a fost închis pentru omor calificat şi a murit în penitenciar după câţiva ani, femeia divorţând de el între timp.

Un al treilea copil pe care l-a avut cu primul soţ, o fetiţă de trei ani, a scăpat atunci de furia tatălui, fiind plecată la o rudă. Fata are acum 15 ani şi este crescută încă de atunci de naşa ei de botez.

Ulterior, femeia s-a recăsătorit, iar cu al doilea soţ a avut cei trei copii morţi în incendiul de luni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`