Ambasador rus: Dacă Suedia se alătură NATO, vor exista "consecințe"

Ambasador rus: Dacă Suedia se alătură NATO, vor exista "consecințe"
Foto: nnm.me

Ambasadorul Rusiei în Suedia, Viktor Tatarintsev, a avertizat că țara s-ar putea expune unor pericole militare, în cazul în care decide să se alăture NATO, informează Business Insider.

Ambasadorul rus a declarat că Moscova nu are niciun plan militar împotriva Suediei, însă lucrurile se pot schimba în cazul în care aceștia decid să se alieze cu NATO.

„Putin a subliniat că vor fi consecințe, că Rusia trebuie să aibă un răspuns militar şi să-şi reorienteze amplasarea trupelor militare şi a rachetelor. Orice țară care se alătură NATO trebuie să fie conştientă de riscurile la care se supune”, a declarat ambasadorul în interviul acordat celor de la Dagens Nyheter.

În prezent, Suedia nu are niciun plan de a se alătura Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Țara a stat deoparte de alinațele între Occident și Rusia de la sfârșitul Celui De-al doilea Război Mondial. Cu toate acestea, cei care susțin o astfel de alinață sunt din ce în ce mai mulți.

Un sondaj făcut în 2014, în luna octombrie, a arătat că 37% dintre suedezi sunt în favoarea unei alianţe cu NATO, în timp ce doar 36% s-au declarat împotrivă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:30 - Traian Băsescu, critici dure la adresa serviciilor, în contextul renumărării voturilor: „Ceva este legat de incompetență, după părerea mea” (VIDEO)
22:23 - Protestele continuă în marile orașe din România. Decizia CCR privind renumărarea voturilor a alimentat furia manifestanților
22:05 - Traian Băsescu: “Râde și Medvedev de noi, că ne-am prins după 3 zile. E ridicol. După părerea mea, n-a fost niciun atac rusesc. A fost atac la democrație prin înșelătorie” (VIDEO)
22:01 - Ungaria, condamnată la CEDO. Motivul pentru care trebuie să îi achite unei jurnaliste peste 13.000 de euro
21:40 - Mesajul lui Dan Negru pentru români în plin scandal electoral. „Un singur lucru să nu faceţi în zilele care vin”
21:31 - Traian Băsescu, despre decizia CCR: „Cineva trebuie să aibă și răspundere, chiar penală, pentru degringolada în care se află statul acum”
21:30 - Dominic Fritz: Ar fi un absolut dezastru pentru România să ajungem într-o situație să aibă izolaționiștii o majoritate în Parlament (VIDEO)
21:23 - În premieră, copiii din România pot primi mesaje video personalizate de la Moș Crăciun. Totul se datorează unor programatori din Târgu Mureș
21:15 - BEC a decis renumărarea voturilor. Termenul stabilit este mai mare decât cel stabilit de CCR
21:05 - Șoșoacă, acuzații grave cu lacrimi în ochi la adresa liderului AUR: Simioane de ce ne-ai trădat? Ți-a promis Ciolacu că vei fi premier. Un prost ca tine prim ministru?