Adrian Cioroianu, analiză privind evoluția viitoare a războiului din Ucraina: Putin ar accepta „orice, mai puțin ideea unei înfrângeri”

Adrian Cioroianu, analiză privind evoluția viitoare a războiului din Ucraina: Putin ar accepta „orice, mai puțin ideea unei înfrângeri”
Adrian Cioroianu

Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, consideră că sunt trei mari posibilități pentru evoluția viitoare a războiului din Ucraina, iar cea cu cele mai mari șanse este apariția unui conflict înghețat din estul până în sud-estul Ucrainei, o „situație la care Rusia se pricepe foarte bine”.

De asemenea, Adrian Cioroianu a susținut că atât timp cât e la conducere, Vladimir Putin ar accepta orice, mai puțin ideea unei înfrângeri.

Adrian Cioroianu: Cea mai urmărită paradă din ultimii 30 de ani din istoria Rusiei

(La parada de ieri – n.r.) L-am văzut pe Putin ca pe un președinte normal în sensul în care nu a dat veștile rele pe care unii le așteptau, e drept că nu a dat nicio veste bună care să sugereze un capăt al războiului. Ce a spus Putin a fost un fel de recapitulare istorică modestă. Dacă ar fi cerut mai multe trupe înseamnă că cele care au fost până acum nu și-au făcut datoria.

Și-ar fi asumat în plan intern riscuri foarte serioase, ar fi sporit protestele. A fost cea mai urmărită paradă din ultimii 30 de ani din istoria Rusiei, a explicat Adrian Cioroianu pentru Digi24.

Acesta a vorbit despre cele trei mari posibilități ale evoluției războiului din Ucraina.

„Una ar fi că Rusia să se retragă, ceea ce e puțin probabil. A doua e de escaladare a conflictului, la datele de acum această escaladare nu pare a fi anunțată. A treia posibilitate, care are cele mai mari șanse este apariția unui conflict înghețat din estul Ucrainei actuale până în sud-estul Ucrainei actuale, o zona care să fie sub ocupația armatei ruse, dar niciodată recunoscută că pierdută de Ucraina.

Asta e definiția conflictelor înghețate la care Rusia se pricepe foarte bine. Nimeni nu ar recunoaște această situație, dar situația din teren ar fi tensionată în lunile, poate anii următori”, a explicat precizat Cioroianu.

Profesorul Adrian Cioroianu a subliniat că, atât timp cât Vladimir Putin e la conducere, ar accepta „orice, mai puțin ideea unei înfrângeri”. „Dacă armata rusă pleacă cu coadă între picioare, conducerea din Rusia nu mai durează câteva zile. Pe Putin nici măcar super-sancțiunile nu-l mai sperie, e foarte concentrat pe ce se întâmplă în Donbas, îi presează pe toți să obțină o victorie acolo, că să îi dea posibilitatea de a spune acasă: ”.

Cioroianu, despre negocierile dintre Rusia și Ucraina

În ceea ce privește retorica reluată de Putin la adresa NATO, în timpul discursului de ieri, Cioroianu a spus că în doctrina militară a Rusiei, de ani de zile NATO e desemnat ca adversar: „Putin nu a spus nimic nou, a încercat doar să arunce vina pentru conflict în curtea NATO”.

Referindu-se la negocierile dintre Rusia și Ucraina, Cioroianu a subliniat că aceste canale există și că rămân deschise indiferent ce se întâmplă pe câmpul de luptă.

„Masacrele există, ideal ar fi că cei care au dat ordin sau le-au comis să ajungă în vizorul unei justiții internaționale.

Indiferent ce se întâmplă pe câmpul de lupta, canalele de negociere de discuție nu sunt niciodată închise, în toată istoria conflictelor din lume niciodată canalele de negociere nu au fost închise. Nu la nivel înalt, nu ne așteptăm ca în următoarele săptămâni Putin și Zelenski să se întâlnească. În niciun caz.

Dar canalele nu sunt rupte, nici măcar între americani și ruși sau ruși și ucraineni. Nimeni nu-și permite să meargă în orb, nici măcar armata rusă care a bâjbâit destul de mult până acum. Canalele de negociere există”, a transmis fostul ministru de Externe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`