Șeful Federaţiei Române de Hochei, reacție după ce unii jucători „au stat drepți” în fața galeriei Ungariei: „Vedem ce măsuri se pot lua, că nu a fost doar atât”

Șeful Federaţiei Române de Hochei, reacție după ce unii jucători „au stat drepți” în fața galeriei Ungariei: „Vedem ce măsuri se pot lua, că nu a fost doar atât”
Șeful Federaţiei Române de Hochei a reacționat după ce hocheiștii de etnie maghiară au cântat ”imn secuiesc” la meciul României contra Ungariei. Sursă foto: rohockey.ro

Alexandru Hălăucă, președintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, a declarat că va convoca de urgenţă Biroul Federal al FRHG pentru a fi analizate filmările în care componenţii echipei naţionale a României „stau drepţi” în faţa galeriei Ungariei, la meciul din Campionatul Mondial.

Amintim că, la meci, o parte din echipa României, mai precis jucătorii din Miercurea Ciuc, au cântat așa-zisul ”imn secuiesc” împreună cu jucătorii din Ungaria. Iar Tanczos Barna (UDMR), ministrul Mediului, s-a aflat în galeria adversarilor.

Șeful Federaţiei Române de Hochei, reacție în scandalul după meciul cu Ungaria

Hălăucă a spus, pentru Agerpres, că a văzut imagini cu jucătorii români care stăteau în faţa galeriei maghiare la intonarea imnului şi că în tribuna suporterilor unguri s-a aflat ministrul Tanczos Barna, fost preşedinte al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă.

„Sunt nişte poze care circulă, în care se vede că Barna Tanczos era într-adevăr în galeria maghiarilor. Eu nu am fost acolo, dar au fost colegii. Vom face de urgenţă un Birou Federal, joi probabil, şi o să analizăm toate filmările, fotografiile.

Vom cere şi un punct de vedere ministrului Sportului şi să vedem conform legii ce măsuri se pot lua, pentru că nu a fost doar atât.

La început, galeria maghiară a început să cânte imnul, iar o foarte mare parte din jucătorilor noştri au stat drepţi în faţa galeriei maghiare. Nu ştiu să vă spun dacă au cântat împreună cu ei, pentru că nu am fost acolo, dar am fotografiile şi se vede foarte clar că stăteau în faţa galeriei care cântă imnul. Acum vom vedea care este punctul de vedere al celor care au fost acolo”, a declarat Hălăucă, pentru Agerpres.

Întrebat ce sancţiuni riscă jucătorii români, acesta a răspuns: „Noi avem în regulament sancţiuni privind tricolorul şi însemnele României, pentru asta avem sancţiuni. Acum nu pot să vă spun în momentul ăsta ce riscă jucătorii. În plus dacă facem un Birou Federal va fi o decizie a membrilor Biroului Federal”.

Șeful Federației a mai spus că va cere un punct de vedere și de la ministrul Sportului, Educard Novak, numit și el tot din partea UDMR, la fel ca Tanczos Barna.

Amintim că România a pierdut meciul, scor 2-4.

„O lipsă nerușinată de respect față de România”

Prima reacție din Guvern la acest scandal a venit de la Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor: „Ca timișorean, înțeleg perfect ce înseamnă să trăiești într-o comunitate multiculturală și multietnică, în care toată lumea este respectată. Nu pot însă să înțeleg și să tolerez gestul infam al hocheiștilor din naționala României care au cântat așa-zisul imn al Ținutului Secuiesc”.

Grindeanu a cerut apoi pedepsirea vinovaților.

Tanczos Barna a venit și el cu o explicație pentru care a stat în galeria adversarilor: „În legătură cu informațiile care au apărut în presă, conform cărora am vizionat meciul din tribuna maghiară, trebuie să vă spun că inclusiv suporterii români au stat în această parte a patinoarului. (…) Și, for the record, am purtat tricoul de campioană a României a echipei mele de suflet, Sport Club Miercurea Ciuc”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”
15:20 - Marina Voica, copleșită de durere după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu îmi vine să cred! A fost unicul meu prieten”
14:54 - Nicolae Ciucă, reacție după anunțul morții lui Gabriel Cotabiță: „Gândurile mele sunt alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit”
14:37 - Atac israelian în Beirut: 11 morți și 63 de răniți într-o zonă rezidențială