Președintele Klaus Iohannis a numit-o, luni, judecătoare la Curtea Constituțională (CCR) pe Mihaela Ciochină, consilier prezidențial.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 9 mai 2022, decretul privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a doamnei Mihaela Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
Mihaela Ciochină este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale. A participat la seminarii interne și internaționale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare și statutul funcționarului public. Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, ea a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții,
Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Ciochină a scris mai multe articole referitoare la procedura de legiferare și statutul parlamentarului în România.
Până acum, ea a fost șefa Departamentul Constituțional Legislativ din Administrația Prezidențială.
Săptămâna trecută, Procurorul Bogdan Licu și senatoarea PNL Iulia Scântei au fost numiți judecători la Curtea Constituțională din partea Camerei Deputaților, respectiv a Senatului.
El a fost propus de PSD, iar ea de către colegii ei liberali.
Licu îl va înlocui pe Valer Dorneanu, iar Scântei pe Mona Pivniceru.