Charles Michel, preşedintele Consiliului European a declarat că el doreşte ca statele membre ale Uniunii Europene să confişte activele ruseşti supuse sancţiunilor, urmând ca Rusia să plătească astfel din pagubele provocate Ucrainei în timpul invaziei.
„Personal, sunt absolut convins că este extrem de important nu doar să îngheţăm activele ruseşti, ci şi să facem posibilă confiscarea lor. În opinia mea, este o chestiune de onestitate, de a face aceşti bani disponibili, în special pentru reconstruirea ţării (a Ucrainei – n.r.). Este o chestiune de onestitate, o chestiune de justiţie”, a transmis Charles Michel.
De asemenea, acesta a menționat că a cerut serviciului juridic al Consiliului European să vină cu „nişte idei pentru a găsi o soluţie legală conformă principiilor statului de drept care să faciliteze şi să facă posibilă confiscarea activelor persoanelor care sunt sancţionate de UE sau de alte state din lume”.
Potrivit Digi24, nici cei mai buni avocaţi ai Uniunii Europene nu ar putea găsi o soluţie magică pentru a pune în practică propunerea preşedintelui Consiliului European.
„Va fi nevoie de timp (…) Este un proces lung şi dificil”, a recunoscut Charles Michel.