Administrația Prezidențială a trimis la SRI reclamația unui ofițer contra Serviciului Român de Informații (VIDEO)

Administrația Prezidențială a trimis la SRI reclamația unui ofițer contra Serviciului Român de Informații (VIDEO)

Administrația Prezidențială a trimis o reclamație primită de la un ofițer SRI care reclamă abuzuri la SRI, tot la SRI, spre rezolvare.

SRI-ul i-a dat și un răspuns domnului maior în rezervă, Florea Daniel, în care spune că nu SRI-ul se poate pronunța în rezolvarea problemei, ci justiția.

Răspunsul SRI a fost prezentat în cadrul emisiunii „X-Press” moderată de Sabin Orcan, de la postul B1 TV.

„Ca urmare a petiției dumneavoastra adresată Administrației Prezidențiale și remisă Serviciului Român de Informații pentru competentă soluționare, vă aducem la cunoștință că aspectele prezentate au fost analizate cu toată atenția, sens în care datorită multiplelor inițiative ce vă aparțin, prin care ați înțeles să vă exercitați dreptul privind liberul acces la justiție, suntem puși în imposibilitatea fapică de a face aprecieri și cercetări asupra întregului fond de data și cu atât mai puțin de a combate acuzele dumneavoastră, demersuri ce cad cu puterea evidenței în sarcina altei puteri în stat.

În speranța înțelegerii corecte a abordării instituționale cu bună-credință și exclusiv în spiritul conformității cu cadrul legal general și normativ intern ce guvernează activitatea specifică, vă asigurăm că vom manifesta și pe viitor întreaga deschidere și vom acorda concursul necesar aflării adevărului diferitelor instanțe competente în drept să soluționeze cauzele aflate în instrumentarea cu privire la aspectele invocate.

Contextual, pe de o parte vă informăm că, în conformitate cu prevederile Constituției României și ale cadrului normativ consacrat, oricărui cetățean îi este garantat accesul liber la justiție în scopul apărării intereselor sale legitime, drept fundamental pe care Serviciul Român de Informații îi respectă și încurajează deopotrivă, iar pe de altă parte, învederăm faptul că, în deplină consonanță cu prevederile legale, instituția va uza de legitimitatea aceluiaș drept garantat, în sesizarea organelor competente vizând tragerea la răspundere a oricăror terți ce în mod vădit prin acte și fapte executare directă și nemijlocită, înlesnire, sprijinire materială și morală, determină săvârșirea unor fapte sancționalbile de lege”,  se arată în răspunsul SRI.

Administrația Prezidențială a trimis la SRI reclamația unui ofițer contra Serviciului Român de Informații

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)