Nicolae Ciucă, după preluarea participației Exxon de către Romgaz: „Ne asigurăm azi că gazul din Marea Neagră va ajunge în gospodăriile cetățenilor și, astfel, vor putea beneficia și de prețuri mai mici la gaze”

Nicolae Ciucă, după preluarea participației Exxon de către Romgaz: „Ne asigurăm azi că gazul din Marea Neagră va ajunge în gospodăriile cetățenilor și, astfel, vor putea beneficia și de prețuri mai mici la gaze”
Foto: Facebook @ Nicolae Ionel Ciucă

Preluarea participației Exxon de către Romgaz reprezintă un pas important în realizarea independenței energetice a României, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, președinte PNL, care marți a participat la ceremonia de semnare a contractului necesar pentru finalizarea achiziției.

„Ne asigurăm azi că gazul din Marea Neagră va ajunge în gospodăriile cetățenilor și, astfel, vor putea beneficia și de prețuri mai mici la gaze”, spune Nicolae Ciucă

„Am participat azi la preluarea participației companiei Exxon de către Romgaz, un pas important în realizarea independenței energetice a României. Cu alte cuvinte, statul român, prin Romgaz, și OMV Petrom vor fi parteneri egali în proiectul Neptun Deep și ne asigurăm azi că gazul din Marea Neagră va ajunge în gospodăriile cetățenilor și, astfel, vor putea beneficia și de prețuri mai mici la gaze”, a scris premierul, marți, pe Facebook.

Legea offshore, depusă în Parlament în luna aprilie, reprezintă la rândul său un pas esențial în asigurarea independenței energetice a României, a punctat oficialul liberal.

„Primele gaze din Marea Neagră sunt planificate a fi extrase până la sfârșitul acestui an, deoarece există deja o investiție făcută de Black Sea Oil & Gas, în timp ce prin Neptun Deep, primele gaze naturale vor veni la sfârșitul anului 2026. Un alt pas esențial în asigurarea independenței energetice a României este și legea offshore, o prioritate absolută a PNL și a coaliției de guvernare, depusă în Parlament luna trecută”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Ministrul Energiei: Vom deveni un furnizor de securitate energetică regională

Pentru extragerea gazelor din Marea Neagră vor fi investite miliarde de euro, a afirmat Virgil Popescu, marți, la ceremonia de semnare a contractului, unde a spus că „astăzi asistăm la prima cărămidă pentru independența energetică a României”.

„Îmi doresc să finalizăm cât mai repede această tranzacție, pașii următori să urmeze cât mai repede și îmi doresc ca, cel mai târziu la sfârșitul 2026, poate, de ce nu, începutul lui 2026, gazele naturale din Marea Neagră să intre în Sistemul Național de Transport și România să devină și un furnizor de securitate energetică regională, așa cum e normal să fie. Avem resurse energetice, atât gaze naturale, sunt convins că o să avem resurse energetice de energie electrică, și vom deveni un furnizor de securitate regională atât din punct de vedere al gazului natural, cât și al energiei electrice”, a mai declarat ministrul Virgil Popescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`