Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că, în această săptămână, va purta noi discuții cu Vladimir Putin, în vederea încheierii războiului din Ucraina.
În convorbirile anterioare, Erdogan i-ar fi transmis liderului de la Moscova că este pregătit să fie „mediator pe calea păcii” între Rusia și Ucraina.
Președintele turc a declarat că speră ca la Ankara sau la Istanbul să fie luate măsurile pentru încetarea războiului din Ucraina.
„Săptămâna aceasta plănuiesc negocieri cu domnul Putin”, a declarat Erdogan reporterilor, potrivit G4Media.
Președintele Erdogan s-a declarat „pregătit să ia iniţiativa pentru a pune capăt războiului între Rusia şi Ucraina şi să servească drept mediator pe calea păcii”, în urmă cu câteva zile. Cei doi șefi de stat au purtat o convorbire telefonică, în a doua zi după un schimb de deţinuţi între Washington şi Moscova pe teritoriul turc.
Oficialul „şi-a exprimat voinţa de stabili o pace durabilă în regiune cât mai curând posibil accentuând în acest sens elanul luat în timpul negocierilor de la Istanbul”, potrivit Agerpres.
Putin i-ar fi mulțumit președintelui turc pentru schimbul de prizonieri dintre Washington şi Moscova, care „a avut loc în Turcia sub coordonarea şi supervizarea” serviciilor de informaţii turce (MIT).