Dacia Jogger E-Tech va debuta la Paris. Când va avea loc lansarea pe piață

Dacia Jogger E-Tech va debuta la Paris. Când va avea loc lansarea pe piață
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mateusz Slodkowski

Dacia a anunțat că va prezenta primul său automobil full-hibrid E-Tech la Paris. Prezentarea va avea loc în luna octombrie, iar lansarea pe piață în luna ianuarie 2023, potrivit profit.ro.

Prezentarea se va desfășura în perioada 17-23 octombrie, la Salonul auto din Paris, Mondial de L’Automobile.

Dacia Jogger E-tech, o premieră pentru marcă

Modelul reprezintă o premieră pentru marcă datorită sistemului de propulsie E-Tech, care se bazează pe motorul pe benzină 1.6 litri, dezvoltat de Alianța Renault Nissan Mitsubish, fiind totodată însoțit de două motoare electrice, o baterie de 1,2 kWh și o cutie de viteze multimodală, care face conexiunile necesare între motoare.

Ssitemul E-tech permite rularea în regim exclusiv electric în 80% din timp în mediul urban, promițând o reducere a consumului de până la 40%.

Mai mult decât atât, automobilul va fi echipat cu motorizarea regăsită în prezent pe Renault Clio, într-o variantă simplificată.

Jogger, noul vehicul de familie al mărcii Dacia, a fost prezentat la Munchen

Jogger a fost printre cele mai așteptate modele de familie a companiei Dacia, iar modelul a putut fi comandat începând de pe data de 1 decembrie, de la toată rețeaua de agenți disponibili.

Modelul a fost prezentat publicului larg pe 6 septembrie, la Salonul Internaţional Auto de la Munchen, în cadrul unui eveniment online. La lansare a fost prezent şi Denis Le Vot, directorul general Dacia.

„Dacia Jogger este partenerul ideal al familiilor, atât în traseele urbane din viața cotidiană cât și în periplurile mai lungi, prilejuite de ieșirile în natură la sfârșit de săptămână sau în concedii. Cu spiritul pragmatic care o caracterizează, Dacia propune un vehicul care le permite clienților să profite de plăcerile simple ale vieții alături de cei apropiați.

Jogger este un nume simplu, modern, ușor de pronunțat și înțeles în întreaga lume. Este un nume ce evocă dinamism și energie pozitivă. Sufixul „er”, pe care îl regăsim deja la modelul Duster, SUV-ul emblematic al mărcii Dacia, aduce un aer de familiaritate, reflectând totodată robustețea unui partener de drum ideal în viața de zi cu zi”, au transmis reprezentanții Dacia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`