Comisia juridică a Camerei a stabilit, marţi, ca termenul de amânare a discutării celor 22 de proiecte de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală să fie de o lună, în condiţiile în care la 30 iunie se încheie sesiunea parlamanentară, astfel proiectele fiind amânate până în toamnă.
Cel care a propus amânarea a fost vicepreşedintele comisiei, deputatul PSD Ciprian Nica. Comisia a aprobat cu 10 voturi „pentru”, 7 „împotrivă” şi două abţineri, notează Mediafax.
Deputatul PNL Gabriel Andronache a susţinut respingerea acestor proiecte şi nu amânarea lor, dar propunerea nu a întrunit voturile necesare.
Liderul UNPR Gabriel Oprea a ameninţat, săptămâna trecută, cu retragerea de la guvernare dacă PSD „modifică pe furiş” Codul Penal în Parlament, el spunând că le-a transmis acest lucru şi premierului Victor Ponta şi PSD.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţea trecută, că CSM, ÎCCJ, Ministerul Justiţiei să trimită punctele de vedere referitorare la dezbaterea a 22 de proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală.
CSM a dat, luni, aviz negativ propunerilor legislative de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, printre prevederile cu care magistraţii nu sunt de acord fiind dezincriminarea conflictului de interese şi modificarea condiţiilor privind luarea măsurilor preventive.