Oficial de la Kremlin: „Riscurile unui război nuclear ar trebui reduse la minimum”

Oficial de la Kremlin: Riscurile unui război nuclear ar trebui reduse la minimum
Foto: Hepta/Sputnik / Vladimir Astapkovich.

Rusia consideră că riscurile de război nuclear ar trebui reduse la minimum și că orice conflict armat între puterile nucleare ar trebui prevenit, a declarat sâmbătă un oficial al ministerului de externe, citat de agenția de presă TASS.

Rusia susține că un război nuclear trebuie evitat

Vladimir Yermakov, șeful Ministerului de Externe pentru neproliferarea nucleară, a spus că toate puterile nucleare trebuie să respecte logica stabilită în documentele oficiale care vizează prevenirea războiului nuclear, scrie alarabiya.

Ministrul de externe Serghei Lavrov a spus luni că Occidentul nu ar trebui să subestimeze riscurile ridicate de conflict nuclear asupra Ucrainei, deși Statele Unite au declarat ulterior că nu cred că există o amenințare ca Rusia să folosească arme nucleare, în ciuda unei escalade a retoricii Moscovei.

Sâmbătă, Yermakov a afirmat că puterile nucleare  trebuie să adere la logica consacrată în documentele pe care le-au creat în comun.

El se referea la o declarație comună publicată în ianuarie de Rusia, China, Marea Britanie, Statele Unite și Franța, în care cele cinci țări – care sunt membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite – au convenit că extinderea dezvoltări armelor nucleare ar trebui aă evite un război nuclear.

„Riscurile războiului nuclear, care nu ar trebui să fie declanșat niciodată, trebuie să fie reduse la minimum, în special prin prevenirea oricărui conflict armat între puterile nucleare”, a declarat oficialul pentru TASS.

Amenințarea unui război nuclear este reală, susține Serghei Lavrov

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, susține că există posibilitatea ca războiul din Ucraina să escaladeze înspre folosirea armamentului nuclear. Pe de altă parte, șeful diplomației ruse a adoptat un ton optimist în ceea ce privește perspectiva unui acord de pace, transmite BBC.

Într-un interviu difuzat luni de televiziunea rusă de stat, oficialul rus a declarat că Moscova vrea să evite riscurile sporite „artificial” ale unui astfel de conflict.

„Asta este poziția noastră cheie pe care fundamentăm totul. Riscurile acum sunt considerabile”, susține Serghei Lavrov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`