Intel Sky Broadcast a plătit banii pentru drepturile TV de difuzare a Ligii I din sezonul următor, după ce a încercat fără succes diminuarea contractului semnat în urmă cu un an.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, confirmă acest lucru, potrivit sport.ro.
„I-am ajutat și eu, indirect, d-asta primesc banii, altfel erau șanse mari să nu se respecte contractul. Eu știu că banii s-au dat, au intrat în contul Ligii, iar Liga îi va da mai departe. Era normal să se plătească, deși contractul s-a făcut fără garanții bancare, iar dacă nu se dădeau, era deranj mare”, spune Dragomir.
ISB a avut două tentative de reducere a contractului de la 28 milioane la 23,3, dar propunerea a fost respinsă de cluburile din Liga I. Aceștia au dezvăluit că au primit o nouă ofertă din partea RCS-RDS și Telekom care însuma între 25 și 28 milioane de euro anual.