O pacientă infectată cu HIV se va căsători la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi: „Pentru noi, tratament înseamnă şi grijă şi empatie”

O pacientă infectată cu HIV se va căsători la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi: „Pentru noi, tratament înseamnă şi grijă şi empatie”

O femeie în vârstă de 33 ani, infectată cu HIV, se va căsători civil în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. Managerul instituției, Florin Roșu, a făcut anunțul, spunând că a făcut toate demersurile necesare pentru a-i îndeplini dorința pacientei.

Pacienta este din județul Suceava și duce o viață normală datorită tratamentului pe care îl urmează și a colaborării cu echipa medicală, potrivit ziare.com.

„Pacienta are discernământ, este conştientă”

Florin Roșu a declarat că partenerul acesteia, cu care se află într-o relație de 10 ani, a dorit să-i facă surpriza de a o lua de soție la spital. Astfel, un reprezentant de la Serviciul de Stare Civilă va oficializa relația.

„Pacienta are discernământ, este conştientă, destul de slăbită, însă este sub tratament şi observaţie medicală. Pentru noi, tratament înseamnă şi grijă şi empatie faţă de pacient, astfel că am făcut demersurile necesare pentru ca dorinţa acesteia să devină realitate, chiar şi în condiţii de spitalizare.

Din acest motiv îl sprijinim pe cel care de zece ani îi este alături şi care îşi doreşte să îi facă surpriza de a o lua de soţie în spital. Un reprezentant de la Serviciul de Stare Civilă le va oficializa relaţia”, a declarat managerul spitalului.

Pacientul trebuie ajutat constant pentru a nu se simți judecat în societate

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași și-a exprimat susținerea față de căsătoria dintre pacienta infectată cu HIV și partenerul său, în condițiile în care astfel de persoane sunt adesea judecate și arătate cu degetul în societate.

„Starea de bine a pacientului este un factor determinant în terapie, mai ales a pacientului cu HIV-SIDA. Din punct de vedere psihologic, trebuie sprijinit constant pentru a lupta, pentru a nu se simţi judecat într-o societate care, din păcate, încă arată cu degetul spre aceşti oameni”, a mai spus medicul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`