Avioane rusești interceptate de NATO în Marea Neagră și Marea Baltică

Avioane rusești interceptate de NATO în Marea Neagră și Marea Baltică
Sursa Foto: MAPN.ro

NATO a trimis avioane de luptă în această săptămână de mai multe ori cu scopul de a identifica avioane ruseşti în apropierea spaţiului aerian al alianţei. S-au înregistrat interceptări în Marea Neagră şi în Marea Baltică, conform CNN.

Radarele NATO au urmărit mai multe aeronave

Avioanele de vânătoare NATO staţionate atât în regiunea Mării Baltice, cât şi în cea a Mării Negre, au acţionat „de mai multe ori în ultimele patru zile” pentru a urmări şi intercepta aeronave ruseşti în apropierea spaţiului aerian al alianţei, potrivit unei declaraţii postate de Comandamentul Aerian Aliat al NATO.

Începând de marți, radarele NATO au urmărit mai multe aeronave neidentificate deasupra Mării Baltice şi a Mării Negre. De asemenea, NATO a precizat că aeronavele ruseşti de mai multe ori  „nu transmit un cod transponder care să indice poziţia şi altitudinea lor, nu depun un plan de zbor sau nu comunică”.

NATO a precizat că avioanele ruseşti nu au intrat niciodată în spaţiul aerian al alianţei, iar „interceptările au fost efectuate într-un mod sigur şi de rutină”.

În regiunea baltică, avioane de vânătoare din Polonia, Danemarca, Franţa şi Spania au fost folosite în diferite momente cu scopul de a depista aeronavele care se aflau în apropiere. În regiunea Mării Negre, aeronave din România şi Marea Britanie au fost utilizate pentru a merge după aeronave necunoscute care se apropiau de spaţiul aerian aliat, se arată în comunicat.

Avioanele „spion” monitorizează spațiul românesc

la începutul lunii aprilie, avioanele NATO au zburat de la baza românească de la Kogălniceanu de patru ori în ultimele 20 de zile pentru a intercepta avioane de luptă rusești care s-au lansat din Crimeea, zburând spre teritoriul NATO de-a lungul coastei Mării Negre. Citește întrega știre pe newsweek.ro. 

Joi, ministerul rus al apărării a susținut că incendiul de pe crucișătorul Moskva a fost pus sub control și sistemul principal de rachete al navei nu a fost afectat. Pe de altă parte, armata ucraineană transmite că Moskva a început să se scufunde după ce a fost lovită de două rachete Neptun și muniția încărcată pe ea a explodat.

De asemenea, un avion AWACS Boeing E-3B Sentry al NATO zbura în cercuri deasupra litoralului și Deltei Dunării, aproape de zona Insulei Șerpilor, în apropierea zonei în care ar fi fost atacat cu rachete crucișătorul Moskva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră