Ungaria va plăti gazul rusesc în ruble. Péter Szijjártó: „Nu e pentru distracție” / Austria se pregătește să facă același lucru

Ungaria va plăti gazul rusesc în ruble. Péter Szijjártó: „Nu e pentru distracție” / Austria se pregătește să facă același lucru
foto: Hepta - DPA Images

Ungaria va plăti în ruble gazul rusesc. „Nu e pentru distracție, nu am ales noi situația”, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe. Austria se pregătește să facă același lucru.

Ungaria va plăti în ruble gazul rusesc 

Péter Szijjártó a confirmat că Ungaria va folosi schema de plată cerută de Moscova pentru a plăti importurile de petrol și gaze.

Conform schemei, importatorii trebuie să deschidă un cont în valută și unul în ruble la Gazprombank. Veniturile din vânzări sunt plătite în valută străină, care apoi e convertită de Gazprombank în ruble.

„85% din aprovizionarea noastră cu gaze e din Rusia, iar 65% din cea cu petrol e din Rusia. Acest lucru e determinat de infrastructură. Nu e pentru distracție, nu am ales noi situația”, a declarat Szijjártó, pentru CNN.

Ministrul ungar a mai spus că țara sa nu are alternative la energia rusească.

Și Austria se pregătește să achite energia rusească în ruble

Surse citate de Financial Times afirmă că grupul energetic austriac OMV, unul dintre cei mai mari importatori de gaze rusești, se pregătește să deschidă conturi în ruble la Gazprombank în Elveția.

Un purtător de cuvânt al OMV s-a limitat la a spune, pentru Reuters, că societatea lucrează la o soluție care să respecte sancțiunile impuse de UE Rusiei.

Financial Times mai susține că și grupul italian Eni, un alt mare client al Gazprom, își evaluează opțiunile.

Miercuri, Rusia a întrerupt livrările de gaze către Polonia și Bulgaria, țări care au refuzat să achite în ruble. UE a anunțat că pregătește un răspuns coordonat și a denunțat șantajul Moscovei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)