Cazurile de rujeolă au crescut cu aproape 80% la nivel mondial:„A venit timpul să repunem pe şine programele de vaccinare esenţială”

Cazurile de rujeolă au crescut cu aproape 80% la nivel mondial:„A venit timpul să repunem pe şine programele de vaccinare esenţială”
Sursă foto: Pixabay

Miercuri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF au transmis că cazurile de rujeolă au crescut cu aproape 80% la nivel mondial, în primele două luni a anului 2022.

În ultimele luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenția unui semnal de alarmă în ceea ce privește la riscul unei „catastrofe absolute”, asta în cazul în care nu se recuperează întârzierea periculoasă în vaccinarea copiilor, datorită coronavirusului şi restricţiilor santare ridicate prea rapid.

Vaccinarea este protecția cea mai bună împotriva rujeolei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF anunță că rezultatul este „vertiginos”, iar numărul cazurilor a crescut cu 79% în primele două luni a anului 2022, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut 2021.

Cele două agenţii ONU se tem acum de apariţia unor epidemii grave de rujeolă, o boală virală extrem de contagioasă, care ar putea afecta „milioande copii” în 2022.

Au fost semnalate la nivel global 17.338 în lunile ianuarie şi februarie a anului 2022, după ce în primele două luni ale lui 2021 au fost semnalate 9.665 de cazuri.

Cea mai bună protecţie împotriva rujeolei este o acoperire un nivel de vaccinare foarte mare. În ultimele 12 luni, până în aprilie, au avut loc 21 de epidemii de rujeolă importante, majoritatea în Africa şi în regiunea de est a Mării Mediterane.

Ţările care au înregistrat cele mai mari epidemii de rujeolă de anul trecut sunt Somalia, Yemen, Nigeria, Afganistan şi Etiopia. Totodată, cele două agenţii ONU susțin că rujeola poate fi un semn precursor al altor boli contagioase, care se răspândesc încet, potrivit stirileprotv.ro.

„Rujeola este mai mult decât o boală periculoasă şi potenţial mortală. Este unul dintre prmele semne că există lacune în vaccinarea la nivel mondial”, a subliniat directoarea generală a Unicef, Catherine Russell.

„A venit timpul să repunem pe şine programele de vaccinare esenţială”

Potrivit OMS şi Unicef în anul 2020, 23 de milioane de copii din întreaga lume nu au fost vaccinaţi cu vaccinuri de bază, prin intermediul unor servicii de sănătate de rutină, cel mai mare număr din 2009, şi cu 3,7 milioane mai mare decât în 2019.

„Pandemia covid-19 a întrerupt serviciile de vaccinare, sistemele de sănătate au fost depăşite, iar noi asistăm acum la o reapariţie a bolilor mortale, inclusiv a rujeolei. În prvinţa multor altor boli, impactul acestor întreruperi de servicii de vaccinare se va face resimţit timp de zeci de ani”, a susținut directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„A venit timpul să repunem pe şine programele de vaccinare esenţială şi să lansăm campanii de recuperare, pentru ca toată lumea să poată acea acces la vaccinuri vitale”, a mai adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus .

Riscul unor epidemii importante creşte pe măsură ce ţările slăbesc măsurile de prevenţie împotriva Covid-19.

„Este încurajator să constaţi că locuiutorii multor comunităţi încep să se simtă suficient de protejaţi împotriva covid-19 cât să reia şi mai mult activităţi sociale. Însă a face acest lucru în locuri în care copiii nu sunt vaccinaţi de rutină creează condiţiile perfecte pentru ca o boală ca rujeola să se răspândească”, a avertizat directorul OMS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`