Senatorul Dan Șova s-a prezentat luni la poliție, unde este nevoit să vină de două ori pe săptămână, atât timp cât va fi cercetat sub control judiciar. Acesta a precizat ca nu are de gând să conteste măsura controlului judiciar, care este valabilă timp de 30 de zile. În schimb, va contesta măsura doar în cazul în care procurorii o vor prelungi, informează B1 TV.
”Prima măsură de 30 de zile am spus că nu o contest dacă procurorul a considerat-o utilă”, a declarat Șova jurnaliștilor prezenți.
Acesta a mai subliniat încă o dată că nu se pune problema unei demisii. Senatorul a mai afirmat că nu a luat legătura cu premierul Victor Ponta și nu știa că se află în Turcia pentru o operație la genunchi, deoarece instanța i-a interzis acest lucru pe perioada în care se află sub control judiciar.