România trebuie să răspundă pozitiv solicitărilor de sprijin pe care le formulează Ucraina, iar decidenții politici de la București ar trebui să se gândească de 10 ori înainte de a comunica într-o situație atât de sensibilă, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, președinte PMP, miercuri, la Talk B1 cu Aneta Sângeorzan.
Întreabat în ce măsură crede că va reuși România să asigure sprijinul solicitat țării noastre de Ucraina și Volodimir Zelenski, Eugen Tomac a afirmat: „În primul rând, cred că este necesară această vizită și a fost bine-venită. Legat de întrebarea dumneavoastră, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a răspunde pozitiv acestor solicitări. Toți aliații noștri din NATO s-au solidarizat cu Ucraina, o solidaritate fără precedent într-un conflict militar atât de periculos în vecinătatea noastră, și cred că trebuie să înțelegem dimensiunea acestor expuneri la care astăzi suntem puși față în față”.
„Pentru că războiul declanșat de Federația Rusă a plecat de la un punct anunțat de Kremlin, acela de a înlocui administrația actuală din statul vecin, și pare că am intrat într-o altă logică pentru că ceea ce și-a propus Rusia nu a reușit și tocmai de aceea trebuie să fim extrem de atenți, pentru că acest conflict ne-a afectat direct nu numai prin prisma refugiaților pe care i-am primit, ci prin consecințele economice pe care le-a produs, plus chestiunile ce țin de securitatea în regiune. Tocmai de aceea trebuie să răspundem pozitiv acestor solicitări, depinde însă cât va dori să comunice Guvernul pe această chestiune”, a continuat oficialul european.
El i-a îndemnat pe decidenții politici să fie prudenți în comunicare.
„Cred cu tărie că ar trebui decidenții politici să se gândească de 10 ori înainte de a comunica într-o situație atât de sensibilă, pentru că odată exportat acest bâlci intern în afară dă foarte prost. Pentru că aici nu discutăm despre oameni, discutăm despre România și cred că ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile pune într-o lumină extrem de neserioasă o parte din decidenții români”, a adăugat președintele PMP.