Au început filmările pentru ultimul sezon al proiectului „Adela”, difuzat pe Antena 1

Au început filmările pentru ultimul sezon al proiectului „Adela”, difuzat pe Antena 1
Au început filmările pentru ultimul sezon al proiectului „Adela”, difuzat pe Antena 1. Sursa Foto: Instagram/@adela_paginaoficiala

Sezonul cu numărul patru din serialul „Adela” urmează să înceapă în curând, iar actorii au revenit pe platourile de filmare de la Snagov.

Vedetele din serialul Adela se pregătesc pentru premiera sezonului 4, iar pe platourile de filmare treaba pare să fie în toi, mai ales după cum arată postările de pe Instagram ale actorilor din producția de la Antena 1.

Sezonul patru şi ultimul al seriei începe într-o liniște aparentă”

Serialul românesc „Adela” produs de Ruxandra Ion prin compania Dream Film Production pentru Antena 1, care a avut premiera pe 14 ianuarie 2021, se bucură de o distribuţie de excepţie și a început deja filmările pentru ultimul sezon al proiectului.

„Cel de-al patrulea sezon al seriei va aduce în prim-plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse în lupta dintre bine şi rău. Telespectatorii vor putea fi martori la evoluţia relaţiei dintre Mihai şi Adela, în vreme ce familia Andronic va lucra împreună să pună la punct un plan care să îl demaşte pe Lucian şi crimele lui, odată pentru totdeauna. Adela va fi nevoită să înţeleagă că singura modalitate de a fi fericită în noua ei familie este să renunţe la iubirea oarbă pentru Andreea, pentru că, deşi încearcă din răsputeri să se îndepărteze de ea, ceva le aduce mereu împreună”, au transmis Radu Grigore şi Bianca Mina, scenariştii serialului.

„Sezonul patru şi ultimul al seriei începe într-o liniște aparentă. Zic aparentă, pentru că în universul «Adela», mereu există cineva sau ceva (nu zic, nu ne dăm de gol) care să perturbe această liniște. Vor fi în sfârșit fericiți cei doi? Dispariţia copilului îi va uni? Lucrurile aparent simple se complică în universul «Adela» și liniștea refuză să-și facă apariția. De ce? Cum? Aflăm în sezonul 4 din «Adela», la Antena 1!”, a declarat Alecsandru Dunaev, interpretul lui Mihai.

Totodată, Mara Oprea (Adela) menționează că personajul „Adela continuă să fie puternică şi să îşi dorească ce e mai bun pentru copilul său. Pentru ea şi Mihai, el reprezintă centrul universului lor. Întâmpină dificultăţi şi evenimente dureroase, indiferent de cum te-ai raporta la ele, dar îşi păstrează speranţa!”, în vreme ce Oana Moşneagu (Andreea) completează: „Andreei nu îi este uşor nici în acest al patrulea sezon, e trădată şi trădează la rândul ei, jonglează din nou între «Te iubesc!» şi «Te urăsc!»”.

„Nuţi face ce ştie ea mai bine şi în sezonul patru. Adică va da tonul în modă, aducând un pic (adică un pic mai mult) de culoare în lumea familiei Andronic, îşi va iubi fără limită fata, pe Andreea (chiar dacă de multe ori nu prea ştie să o arate), va complota în continuare cu noul ei partener de afaceri – Lucian şi, evident, nu va rata niciun moment să facă miştouri de toţi ceilalţi, cu haz şi fiind la fel de mucalită ca până acum. E drept că limba română va mai suferi puţin, e drept că îţi va veni câteodată să arunci cu ceva în televizor, dar tot atât de drept e că va reuşi, cu toate trăsnăile ei (pe care evident că le va face la fiecare pas) să aducă în continuare zâmbete pe chipurile telespectatorilor!”, a adăugat Anca Sigartău.

Pregătirile pentru cel de-al patrulea sezon sunt în plină desfăşurare, iar fanii pot avea acces la imagini de culisele „Adela”, urmărind conturile oficiale ale serialului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)