Bruxelles: Discuțiile dintre Grecia și creditorii internaționali s-au încheiat fără un acord

Bruxelles: Discuțiile dintre Grecia și creditorii internaționali s-au încheiat fără un acord
Foto: reporternuovo.it

Negocierile dintre Grecia și creditorii săi internaționali, începute sâmbătă, s-au încheiat duminică fără un acord, din cauza divergențelor care încă există între cele două părți, a anunțat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit AFP.

„Propunerile Greciei sunt incomplete”, a anunțat oficialul, precizând că președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker,  este convins că se poate găsi o soluție „până la sfârșitul lunii”.

Acesta este termenul până la care Grecia trebuie să ramburseze FMI o sumă importantă pe care ar putea să nu fie în măsură să o onoreze.

Pe de altă parte,  o sursă din cadrul guvernului grec a acuzat reprezentanții Fondului Monetar Internațional de eșecul negiocierilor, precizând că poziția FMI a fost una „intransigentă și dură”, întrucât a insistat asupra unor noi tăieri ale pensiilor și asupra creșterii TVA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`