Sâmbătă, o grevă spontană a lucrătorilor de la sol ai companiei KLM a anulat numeroase zboruri pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, potrivit Reuters.
Aeroportul Amsterdam Schiphol a transmis călătorilor să nu meargă la aeroport înainte de ora locală 15.00 (13.00 GMT), din motive de securitate, întrucât terminalul este supraaglomerat.
Pasagerii au creat cozi imense la ghişeele de check-in şi la controlul de securitate, în timp ce călătorii ale căror zboruri au fost anulate au aglomerat gările, în speranța că se pot deplasa cu trenurile spre destinaţii din Germania, respectiv Franţa.
Autoritățile au închis ieşirile de pe autostradă spre aeroport sâmbătă după-amiază, în condiţiile în care cozile de la porţile de îmbarcare ieşeau din clădirea aeroportului, relatează Reuters.
Aproximativ 150 de angajaţi ai KLM care se ocupă de gestionarea bagajelor sunt în momentul de față în grevă, însă acţiunea lor nu este coordonată cu sindicate.
Totodată, directorul operaţional al KLM este în negocieri cu lucrătorii în grevă. Compania aeriană olandeză își recunoaşte probleme, precum orarul încărcat de muncă şi personalul insuficient și transmite că face tot ce poate pentru a găsi o soluţie.
Aeroportul Amsterdam Schiphol sau Luchthaven Schiphol este cel mai mare aeroport din Țările de Jos.
Situat în comuna Haarlemmermeer, Olanda de Nord, la aproximativ 10 km sud-vest de Amsterdam, Schiphol este și unul din principalele aeroporturi ale Europei, principalii săi competitori fiind: Aeroportul Internațional Heathrow (Londra, Regatul Unit), Aeroportul Internațional Frankfurt (Frankfurt am Main, Germania) și Aeroportul Internațional Charles de Gaulle (Roissy-en-France, Franța).
Schipol este bază de operare pentru KLM, Martinair și Transavia, precum și punct de transfer pentru compania americană Northwest Airlines.