Premierul Victor Ponta îl atacă din nou pe preşedintele Klaus Iohannis. Într-un interviu acordat publicaţiei franceze L’Express, şeful Guvernului susţine că pe Iohannis îl strică anturajul şi dă de înţeles că preşedintele este comandat, informează B1 TV. Victor Ponta a vorbit şi despre acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA şi a spus că, dacă judecătorii spun că este vinovat, se va retrage în aceeași zi.
Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Klaus Iohannis a fost părtinitor cu cei din anturajul său.
„În ultimele şase luni, Klaus Iohannis a jucat rolul arbitrului de care ţara are nevoie. Dar în ultimele zile a fost partizan, a ţinut cu partidul său. Cred că a cedat presiunilor puternice venite din partea anturajului său”, a declarat premierul.
De asemenea, şeful Guvernului este de părere că, în cazul său, Opoziţia s-a folosit de procurori în scop politic.
„Am remarcat că am fost chemat la DNA exact în ziua când Opoziţia a cerut votul moţiunii de cenzură în Parlament. Nimeni nu mai crede în coincidenţe”, le-a spus premierul Victor Ponta jurnaliştilor francezi.
„Dacă judecătorii spun că sunt vinovat, mă voi retrage în aceeași zi. Procurorii mă pot percepe astfel, dar dreptatea este redată de către judecători. Pentru moment, nu am fost în fața unui judecător”, a mai spus Victor Ponta.
Primul ministru a mai afirmat că România are nevoie de un sistem judiciar independent, așa cum are nevoie de Executiv puternic și puteri legislative. „Nici una dintre aceste trei forţe nu va lua puterea asupra celeilalte”, a mai adăugat şeful executivului.