Echipa feminină de handbal a României s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2015

Echipa feminină de handbal a României s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2015
Foto: sport101.ro

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, sâmbătă, la turneul final al Campionatului Mondial din 2015, informează Mediafax.

Echipa României s-a calificat deşi a fost învinsă de reprezentativa Serbiei, vicecampioana mondială en-titre, cu scorul de 28-24 (11-12), în manşa retur a barajului.

Sâmbătă, marcatoarele echipei României au fost Neagu 7 goluri, Buceschi 4, Geiger 3, Nechita 2, Brădeanu 2, Ardean-Elisei 2, Manea 2, Chintoan 1, Vizitiu 1, iar pentru Serbia s-au remarcat Zivkovici 6 goluri, Rajovici 6 şi Stoiljkovici 6.

Meciul desfășurat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca meciul de sâmbătă a reprezentat şi încheierea contractului dintre Tomas Ryde şi FRH, tehnicianul semnând în 9 martie o înţelegere valabilă până după meciul retur cu Serbia.

Campionatului Mondial din 2015 va avea loc în Danemarca, între 5-20 decembrie.

Naţionala României a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, începând cu 1957 şi are în palmares o medalie de aur şi două de argint în această competiţie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`