Lituania, prima țară din Europa care a oprit importurile de gaze din Rusia: „Dacă noi o putem face, o poate face și restul Europei”

Lituania, prima țară din Europa care a oprit importurile de gaze din Rusia: „Dacă noi o putem face, o poate face și restul Europei”
Sursa Foto: Hepta/Sputnik / Alexey Vitvitsky

Deși liderii europeni se confruntă cu reducerea livrărilor de gaze rusești către Occident, Lituania a reușit, din lună aprilie, să renunțe la gazul din Rusia, ceea ce a ajuns ca țara să fie un model demn de apreciat.

„Dacă noi o putem face, o poate face și restul Europei”

La începutul lunii aprilie, președintele lituanian Gitanas Nausėda a transmis că: „Din această lună, nu mai există gaz rusesc în Lituania. Cu ani în urmă, țara mea a luat decizii care astăzi ne permit să rupem legăturile energetice cu agresorul. Dacă noi o putem face, o poate face și restul Europei”.

Lituania a realizat un pas importat renunțând la livrările de gaze rusești. În urmă cu 12 ani, administratorul companiei lituaniene, Rokas Masiulis, a avut un obiectiv măreț, mai exact de a pune capăt dependenței țării sale de gazul rusesc.

Motiv pentru care în noul său post de șef al Klaipėdos Nafta, Rokas Masiulis trebuia să supravegheze cum va fi pus în funcțiune un terminal plutitor de gaz natural lichefiat (GNL) în largul coastei baltice a Lituaniei.

„Nu îmi puteam imagina cât de important va fi în cele din urmă”

Nava a fost intitulată „Independența” și a fost pusă în funcțiune în anul 2014. Acesta avea rolul de a asigura faptului că oamenii din țară vor primi gaz în continuare în cazul în care rețiile cu Rusia s-ar fi deteriorat pe parcurs.

Totodată, la începutul lunii aprilie, în timp ce războiul provocat de Vladimir Putin a evoluat extrem de rău, guvernul din Lituania a oprit comutatorul, devenind prima țară din Europa care a oprit toate importurile de gaz rusesc.

„Am fost încântat de proiect când l-am preluat, dar nu îmi puteam imagina cât de important va fi în cele din urmă”, a declarat Rokas Masiulis, administratorul companiei lituaniene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`