Europarlamentarul Cristian Bușoi a declarat că are rezerve în ceea ce privește proiectul de lege referitor la veniturile personalului medical, adoptat recent de Senat, despre care spune că ar putea obliga mai mulți pacienți să plătească serviciile medicale și că dificultățile de aplicare sunt mai mari decât beneficiile.
„Există o inițiativă în Parlamentul României privind veniturile medicilor. Vă spun foarte răspicat că am câteva rezerve foarte clare legate de această inițiativă. Susțin întru totul asociațiile și organizațiile de pacienți care sunt foarte îngrijorate că o aplicare haotică, în stil românesc, a unui principiu care merită discutat ar putea să oblige cei mai mulți pacienți din România să scoată bani din buzunar pentru toate tratamentele și prestațiile medicale de care vor avea nevoie. Ei sunt deja plătitori de asigurări de sănătate”, a explicat Bușoi, la Health Forum, conform Agerpres.
El a subliniat importanța stabilirii unor criterii foarte clare pentru situațiile în care pacienții vor fi nevoiți să plăteascp pentru anumite servicii medicale.
„Altfel, ne-am putea trezi practic că în orele de program s-ar consulta doar câţiva pacienţi, eventual cazurile sociale sau cei pe care îi preferă în mod subiectiv un anume medic, urmând ca toţi ceilalţi pacienţi care şi-ar putea permite, între ghilimele, să fie programaţi şi obligaţi să plătească. Nu cred că aceasta este soluţia. Cred cu sinceritate, de exemplu, că pentru acele plăţi care sunt făcute de pacienţi şi care nu sunt în niciun caz cerute în mod expres de către medic, pentru că asta în fi infracţiune, ar putea fi gândite soluţii, şi financiare, şi fiscale, pentru a putea fi plăţi legale”, a mai spus Buşoi.
Vicepreședintele Colegiului Medicilor din România, Mircea Cinteză, a declarat că un astfel de proiect ar fi aplicat cu greutate în România.
„Eu cred că dificultățile de aplicare vor fi atât de mari încât beneficiile vor fi cu greu atinse”, a spus Cinteză.
Senatul a adoptat marți propunerea legislativă cu privire la prestarea de servicii și acte medicale la cererea pacientului în spitalele publice.