Directorul general Twitter, Dick Costolo, a demisionat

Directorul general Twitter, Dick Costolo, a demisionat

Directorul General Twitter, Dick Costolo, și-a anunțat demisia din fruntea companiei, urmând să fie înlocuit interimar de unul dintre fondatorii rețelei, Jack Dorsey, a anunțat Rețeaua socială americană într-un comunicat, potrivit SkyNews.

Dick Costolo ocupa acest post de șase ani și va continua să facă parte din consiliul de administrație. Demisia sa va intra în vigoare la 1 iulie, se mai arată în comunicatul ce nu oferă detalii cu privire la motivele schimbării conducerii.

Autor al primului „tweet” postat pe rețeaua socială, Jack Dorsey a fost de asemenea primul CEO, între 2007 și 2008. El rămâne președintele consiliului de administrație și este de asemenea patronul fondator al societății Square, specializată în plăți mobile, unde va continua să-și exercite funcțiile actuale.

Pentru alegerea unui alt director, Twitter a constituit un comitet. Rețeaua a precizat că va recurge de asemenea la un cabinet specializat pentru a efectua „o cercetare la nivel mondial, ce va ține cont de candidați interni și externi”.

Rețeaua socială, intrată pe piața de capital la începutul lunii noiembrie 2013, pare să-i convingă greu pe investitori asupra capacităților ei de a accelera creșterea și interesul reprezentat pentru utilizatorii săi.

Twitter a anunțat o cifră de afaceri dezamăgitoare față de propriile prognoze pentru primul trimestru (436 milioane de dolari, pentru o pierdere netă de 162 milioane).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`