Navalnîi, mesaj pentru liderii occidentali și Mark Zuckerberg: Găsiți o soluție pentru a zdrobi propaganda lui Putin

Navalnîi, mesaj pentru liderii occidentali și Mark Zuckerberg: Găsiți o soluție pentru a zdrobi propaganda lui Putin
Alexei Navalny / Foto: Hepta.ro

Aleksei Navalnîi i-a îndemnat pe liderii occidentali și pe Mark Zuckerberg să găsească o soluție pentru a „zdrobi” propaganda lui Vladimir Putin, folosindu-se de „oportunitățile publicității pe rețelele de socializare”.

La sfârșitul lunii martie, cel mai proeminent critic al Kremlinului, a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare de maximă securitate în dosarul de fraudă ce i-a fost deschis și despre care susținători săi afirmă că e fabricat și motivat politic.

„Avem nevoie de publicitate. De multă publicitate”

Navalnîi este de părere că, în ciuda eforturilor de a opri propaganda rusească, majoritatea rușilor au o idee „complet deformată” despre ceea ce se întâmplă în Ucraina.

„Îi îndemn pe preşedintele SUA (Joe Biden), pe (premierul britanic) Boris Johnson, Comisia Europeană, pe (preşedinta Comisiei Europene) Ursula von der Leyen, pe (fondatorul Facebook) Mark Zuckerberg să găsească foarte urgent o soluţie pentru a zdrobi propaganda lui Putin, utilizând oportunităţile publicităţii de pe reţelele sociale”, a scris Navalnîi pe Twitter, potrivit Digi24.

„Avem nevoie de publicitate. De multă publicitate”, a adăugat acesta.

Combinaţia dintre propaganda cu adevărat nebună pe toate posturile, 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7, blocarea mass-media independente şi a site-urilor îşi face încet treaba. Adevărul este că majoritatea cetăţenilor ruşi au o idee complet deformată despre ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a conchis opozantul.

Navalnîi va mai sta 9 ani după gratii

Anul trecut, o instanță din Rusia a decis că opozantul rus Aleksei Navalnîi va sta trei ani și jumătate în spatele gratiilor pentru că a încălcat termenii probațiunii dispuse într-un dosar de spălare de bani din 2014.

Recent, un judecător l-a găsit vinovat de fraudă și sfidare a instanței, ceea ce i-a mai adus 9 ani de închisoare. De asemenea, el trebuie să plătească și 1,2 milioane de ruble, echivalentul a circa 11.500 de dolari.

În timpul audierilor, Aleksei Navalnîi a declarat că procesul său are scopul de a speria populația: „Trimit un om la închisoare pentru a speria milioane”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`