Bătălia pentru Mariupol, într-o fază critică. După o „manevră riscantă”, ultimele două unități ucrainene care apără orașul au reușit să își alăture forțele și să sporească defensiva

Bătălia pentru Mariupol, într-o fază critică. După o „manevră riscantă”, ultimele două unități ucrainene care apără orașul au reușit să își alăture forțele și să sporească defensiva
Forțele militare rusești au declașat un nou atac în regiunea Luhansk: „Putem afirma că ofensiva a început deja”. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ilya Pitalev

Autoritățile ucrainene au anunțat că ultimele sale două unități din Mariupol, oraș asediat din sud-estul Ucrainei, au reușit să își unească forțele grație unei „manevre riscante”, sporind astfel rezistența împotriva trupelor ruse, relatează CNN.

Pe de altă parte, Federația Rusă susține că a capturat portul comercial de la Marea Azov și că 1.000 de militari ucraineni s-ar fi predat.

Bătălia pentru orașul Mariupol a ajuns într-o fază critică

Comandanții celor două unități care încă apără orașul Mariupol au anunțat că au reușit să își unească forțele. Denys Prokopenko, comandantul Regimentului Azov, susține că unitatea sa s-a alăturat trupelor din a 36-a Brigadă Marină.

„Vom face orice este necesar pentru a ne îndeplini cu succes misiunea de luptă”, a declarat și Serhii Volna, comandantul Brigăzii Marine.

Anterior, consilierul prezidențial ucrainean Oleksiy Arestovych spunea că alăturarea forțelor presupune o „manevră riscantă”.

„Asta este ceea ce se întâmplă când ofițerii nu își pierd luciditatea, ci mențin ferm comanda și controlul trupelor”, a declarat Arestovych, care susține că mișcarea „a întărit serios zona lor de apărare”.

CNN a precizat că nu a putut să verifice informațiile de o manieră independentă.

Ambele unități au fost implicate într-o ultimă tentativă de a rezista în fața ofensivei pe care a declanșat-o Rusia împotriva orașului de la Marea Azov, o ofensivă care durează deja de peste o lună de zile. Unitățile sunt înconjurate de invadatori și au tot mai puține provizii la dispoziție. De altfel, la începutul săptămânii, armata ucraineană anunța că se pregătește de o „ultimă bătălie” pentru controlul asupra orașului, „deoarece muniția se epuizează”.

Rezistența ucraineană a luptat pentru a păstra controlul asupra unor zone din port și a Azovstal, o fabrică gigantică de oțel care este amplasată la periferia estică a orașului.

Analiștii independenți de la Institutul american pentru Studii de Război se arătau de părere că apărarea orașului a ajuns într-o fază critică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)