Dan Ionescu: Coaliţia majoritară din Parlamentul României continuă să acţioneze fără simţul datoriei şi al înţelegerii spiritului legii

Dan Ionescu: Coaliţia majoritară din Parlamentul României continuă să acţioneze fără simţul datoriei şi al înţelegerii spiritului legii
Foto: adevarul.ro

Parlamentarii din Camera Deputaților au votat împotriva cererii DNA de începere a urmăririi penale pe numele premirului Victor Ponta. Cei din Senat au votat de două ori împotriva cererii DNA pentru Dan Șova, aceeași senatori care pentru Elena Udrea au stat până târziu în noapte și au votat cele șase cereri ale instanței.

Despre acțiunile Parlamentului, jurnalistul Dan Ionescu susține că parlamentarii care alcătuiesc majoritatea continuă să acționeze fără simțil datoriei și al înțelegerii spiritului legii.

Prin votul dat, membrii clanului Parlamentarilor au pornit un război cu restul instituţiilor statului român. Nu ştim dacă ei sunt conştienţi de semnificaţia propriului act. Nu au priceput nici ce au declanşat în 2012. Poate e explicabil pentru că nici Ion Iliescu nu a priceput ce a făcut atunci când a chemat minerii. Ceea ce fac ei nu este un joc politic. Fragilitatea democraţiei provine din faptul că lasă loc conştiinţelor să se manifeste şi să aleagă între bine şi rău. Este inexplicabil de ce PSD continuă să aleagă permanent răul ca formă de existenţă. Poate că pe Victor Ponta îl poţi înţelege că îşi joacă destinul politic şi personal. Nimănui nu îi place să meargă la puşcărie. Dar coaliţia majoritară din Parlamentul României continuă să acţioneze fără simţul datoriei şi al înţelegerii spiritului legii”, scrie acesta pe Adevărul.

Jurnalistul subliniază faptul că din momentul în care au votat pentru respingerea cererii de urmărire penală a premierului, majoritatea parlamentară s-a constituit într-un grup infracțional.

Ce cred Victor Ponta şi restul membrilor clanului? Că vor putea să se sustragă la infinit? Că vor putea împiedica lumea să îi alerge pe străzi? Că vor scoate jandarmii şi vor stăpânii masele? Că vor interzice Facebookul şi vor transforma România într-o dictatură? Au pornit pe un drum de pe care nu se mai pot întoarce. Insistenţa de a continua să alergi spre prăpastie este înspăimântătoare. Norocul nostru că nu a început vreun război sau că nu suntem în climaxul unei crize globale, pentru că avându-i pe aceşti oameni la putere putem să ne luam adio de la viitorul nostru. Nu mai e nevoie să mergem să dăm foc Parlamentului. Clanul Parlamentarilor tocmai ce a făcut-o pentru noi”, concluzionează Dan Ionescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)