Revoltă în rândul magistraților: Doi membri CSM reclamați pentru atitudini de partizanat politic

Revoltă în rândul magistraților: Doi membri CSM reclamați pentru atitudini de partizanat politic
Foto: eurojust.ro

Revoltă în rândul magistraților după ce Horațiu Dumbravă și Cristi Dănileț, membri CSM, și-au exprimat în mod public opiniile referitoare la situația premierului Victor Ponta, dar și cu privire la scandalul Marianei Rarinca, în care a fost implicată șefa ÎCCJ, Livia Stanciu, informează știripesurse.ro

Un judecător din Satu Mare a formulat o plângere împotriva celor doi membri CSM referitoare la atitudinea acestora în public. În plângerea formulată către președintele CSM și Inspecția judiciară, judecătoarea aduce invocă  art. 9 din Legea nr. 303/2004 prin care “judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice”. De asemenea, în baza aceluiași document, aceștia nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.

Judecătoarea Petre Anamaria susține că exprimarea opiniilor celor doi judecători în public aduce prejudicii imaginii justiției.

„Or, adoptarea de către unii magistraţi care au calitatea de membrii C.S.M. a unor poziţii publice faţă de anumite acte ale unor oameni politici, respectiv omisiunea adoptării unor poziţii publice la fel de ferme în situaţii identice din perspectiva afectării imaginii justiţiei, este de natură să creeze în percepţia publică ideea unei discriminări nejustificate, a unui partizanat politic inadmisibil”, arată judecătoarea din Satu Mare în plângerea sa.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)