Procurorul general al Ucrainei: Peste 1.200 de cadavre, descoperite în apropiere de Kiev

Procurorul general al Ucrainei: Peste 1.200 de cadavre, descoperite în apropiere de Kiev
Donețk, Ucraina, 30 martie 2022. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Viktor Antonyuk

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat duminică că 1.222 de cadavre au fost găsite în vecinătatea capitalei Kiev. „Acum, avem cu adevărat, doar pentru această dimineață, 1.222 de morți doar în regiunea Kiev”, a spus Venediktova într-un interviu pentru Sky News din Marea Britanie.

Negociatorul ucrainean Mihailo Podoleak a declarat că evenimentele recente din Bucha au afectat discuțiile cu Rusia, astfel încât societatea ucraineană are acum o „atitudine mult mai negativă” față de conceptul de negociere cu Moscova.

Acesta a subliniat necesitatea negocierilor pentru „oportunitatea de a încheia un acord formal, în cadrul mecanismului propus de preşedintele Zelenski”, potrivit Agerpres.

Masacrul din Bucha a provocat o atitudine negativă a societății ucrainene

După măcelul de la Bucea şi din alte localităţi din regiunea Kievului, „societatea ucraineană are acum o atitudine mult mai negativă faţă de orice concept de negociere cu Federaţia Rusă”, întrucât aceasta nu mai este percepută ca un stat civilizat care trăieşte după regulile civilizaţiei, a declarat Mihailo Podoleak într-un interviu acordat portalului ucrainean RBC.ua.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise