CTP crede că războiul din Ucraina se află abia la început. Lumea va trece prin schimbări majore în următoarele decenii, susține gazetarul.
Mai mult, CTP se așteaptă ca Rusia să fie condusă tot de Vladimir Putin, cel puțin încă 10 ani. Declarațiile au fost făcute de cunoscutul analist vineri seara, pentru Digi24.
„Războiul nu va înceta cu decenii. Va rămâne Putin (n.r. – la putere), este într-o condiție fizică foarte bună, este elastic, deși are 70 de ani. Cel puțin 10 ani va sta bine acolo cu armata la graniță, fiind o amenințare continuă și cu o mână pe robinetul de gaz. La un moment dat, Europa se va desprinde. Dar când?! Nu știm”, a declarat CTP.
Rusia cere ca Ucraina să rămână neutră, însă acest lucru nu mai poate fi posibil, susține gazetarul.
„Nu mai există în acest moment noțiunea de neutralitate. Lumea, pe termen mediu și lung se va împărți, clar! Va exista o cortină de fier aici. Se va construi un ‘Zid al Berlinului’, dar nu-l va construi Rusia. Acum, Occidentul trebuie să construiască un ‘Zid al Berlinului’ în Ucraina. Depinde până unde îl vor putea împinge.
Dacă se va reuși un recul al Rusiei, să se retragă, potențialul agresiv nu se va diminua. În acest timp, Rep. Moldova, Ucraina ar trebui să intre măcar în Uniunea Europeană, iar Finlanda și Suedia, în NATO.
Aici trebuie făcut zid în fața Rusiei. Flancul estic trebuie întărit, să nu rămână un centimentru care să nu fie întărit de puterile occidentale”, a mai transmis jurnalistul.
Rusia va fructifica relațiile cu alte regimuri totalitare, susține CTP. Totuși, nici în acest caz nu-i va fi ușor, a avertizat jurnalistul.
„Rusia va fi împreună cu China, cu Coreea de Nord, cu Brazilia, nu știu dacă și cu India. India a acuzat China de atac cibernetic. Rusia e furnizorul de armament al Indiei. Iar India are conflicte cu China.
China, fiind de partea Rusiei, India începe să se distanțeze de Rusia și probabil, să se apropie de SUA. E mai îngrijorată de situația pe care o are cu China decât cu Rusia”, a mai avertizat gazetarul.