Amânarea ratelor la bănci, o măsură pe care coaliția de guvernare ar urma să o confirme săptămâna viitoare, poate avea și un revers al medaliei, în sensul în care mulți specialiști avertizează că o astfel de soluție ar trebui să fie aleasă doar de românii care sunt cu adevărat constrânși de situație să o facă. Un avertisment similar a transmis și consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Măsura este benefică pentru românii care au credite și au probleme în achitarea lor, însă un dezavantaj ar fi acela că, pe lângă că dobânda trebuie achitată pe toată perioada amânată, ratele vor fi mai mari la reluarea plăților – dobânzile la maximul ultimilor nouă ani, spune Antena3.ro.
În cazul unui credit imobiliar de aproximativ 250.000 de lei, la o amânare de 10 luni, ratele ar urma să se majorezecu circa 200 de lei după cele 10-12 luni.
„Această amânare vine cu niște costuri suplimentare, pentru că pe acea perioadă de suspendare continuă să se calculeze dobânzi și comisioane, care apoi trebuie plătite suplimentar de rată, după perioada de suspendare”, spune Irina Chiţu, directoarea FinZoom.ro.
Peste 600.000 de români au apelat la această variantă în perioada pandemiei de COVID-19.
„Există varianta amânării ratelor la bănci pentru români. A fost discutată şi cu băncile, s-a ajuns la un acord. Luni se va detalia fiecare măsură şi se va spune cum se va aplica. Important e că am ajuns la un consens şi am constatat necesitatea şi cel mai important este că colaborăm astfel încât guvernul să fie pregătit să nu piardă nicio oportunitate”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, joi, la Digi24.ro.
Sursa: Finzoom.ro
Sursa: BNR
Amânare rate 10 luni
rată +12%, în următorii 5 ani
aprilie 2022: 1853 + 222 lei
după 10 luni: 2.075
rată+6%, în următorii 5 ani
Sursa: finzoom.ro